În 2018 asta nu, nu e tocmai ok!
Impersonalitatea relațiilor dintre oameni, trebuie să recunosc, a constituit mereu o slăbiciune pentru mine atunci când vorbim de evaluarea prestigiului instituțional. Acesta fusese motivul pentru care, abia înscris în anul I de studenție, am mers de îndată la Biblioteca Națională pentru a-mi face permis de cititor. Părea fascinant pentru mine, un bârlădean care își îndrăgea micul oraș și pentru care clădirile mari nu sunt chiar la ordinea zilei.
În prima mea zi la #bibnat ajunsesem pe la 17:25, într-o zi în care urma să închidă la 18. Fusesem destul de dezamăgit de program, dar îmi plăcea prea mult aspectul ei, atât cel exterior, cât și cel interior, pentru a renunța așa, cu una cu două. Deși urma să închidă în scurt timp, domnul de la garderobă a dat dovadă de o amabilitate într-adevăr suprinzătoare pentru mine, explicându-mi cum pot ajunge la sălile de lectură și care este procedura aferentă odată ce am ajuns acolo.
Recunosc, abia așteptam ziua următoare doar pentru a ajunge cât mai repede la bibliotecă, întrucât orarul din primul semestru al anului trecut se dovedise a fi mult mai permisiv în acest sens. Când spunea câte un profesor, ironic, la curs: "Vă văd nerăbdători să plecați de la curs. Sunt sigur că abia așteptați să ajungeți la bibliotecă", fierbeam în suc propriu, fiindcă da, era cazul meu, dar nu o puteam spune într-o sală cu atâția studenți cu ușurința cu care o face profesorul pentru că, (hellooo?!) ar suna tocilăresc și stigmatizant.
În fine, marți pe semestrul I aveam cursuri până la ora 16, astfel că intervalul 16-20 devenise o tradiție la bibliotecă. Era locul în care iarna puteai lua o cafea caldă cu cardul, în timp ce citeai diferite materiale pe care le doreai a fi parcurse așa, ca tot studentul studios 😄.
Cam așa a trecut primul an de facultate. Mă aflam, în 99% din cazuri, la etajul al doilea în spațiile deschise, întrucât sălile de lectură nu-mi erau pe plac; nu ai voie cu mâncare sau cafea în ele iar Dragoș nu poate citi ceva fără să bea sau să mănânce ceva în același timp.
A fost locul în care am parcurs aproape 130 de cărți în anul I, cu o atitudine habotnică care adesea mă speria și pe mine (asemenea unui mistic care abia descoperise spiritul Cabalei). În fine, cu toții trebuie să plătim un preț dacă ne dorim ceva cu ardoare. Și cred că scadența mea abia începe. Când vii aproape zi de zi într-un loc, timp de nouă luni, deja îl consideri locul tău de muncă. Nu de puține ori am fost ținta unor ironii precum: "Cred că s-a angajat acolo la pază." sau "L-a oprit și pe el femeia de serviciu la măturat!". Multe s-au întâmplat în primul meu an aici, dar cu siguranță nu-mi amintesc decât o mică fărâmă:
- "Stinge înapoi becul la baie după ce-ți faci nevoile", sosise ca un șoc urechilor mele atunci când un paznic mi-a spus asta, pe un ton cam deloc politicos. În fine, dacă așa se cere, nu pot decât să ascult. Dura lex, sed lex. Recunosc că nu am vrut să fiu niciodată omul acela care să creeze probleme cuiva, astfel că zelul meu plin de conformism mă caracterizează. Ce nu face un om ahtiat pentru a ajunge cât mai repede la cărțile sale? Înțelesesem de la paznicul respectiv faptul că datoriile bibliotecii sunt undeva la câteva miliarde, astfel că aceste măsuri sunt imperios necesare.
- "Du-te la baia de la 1, mai era acolo niște hârtie" fusese îndemnul unei femei de serviciu, aparent revoltată de nemulțumirea de pe fața-mi. Nu e punctul meu forte să-mi ascund stările, ca dovadă că în momentele de supărare primesc imediat întrebarea "Ești supărat?". S-a dus dracului dramaturgia lui Goffman...
- Căldura, care aparent e considerată aici o fiță pe timp de iarnă. E interesant mai ales în această iarnă, în care sunt în jur de 15 grade în spațiile deschise, timp în care toți cunoscuții care au ridicat problema căldurii la personalul administrativ au fost făcuți fie fițoși, fie aroganți care n-au făcut armata, fie simple fetițe. Observăm din nou cum "lupta" dintre două persoane este de fapt lupta a două sisteme socio-economice. În an centenar... nu?
- Programul, care constituia prilej de frustrări pentru mine încă din anul I. Luni miercuri și vineri închide la 18, marți și joi la 20, iar sâmbătă la 17. OK, nu voi fi acum mare "fițos fără armată" și să cer un program non-stop, care probabil nu se practică prea frecvent în lume. O să scriu însă programul unor Biblioteci Naționale din spațiul european, alese aleatoriu:
- Paris: L(14-20), Ma-S(9-20) și D(13-19)
- Londra: L-J(9:30-20), V(9:30-18), S(9:30-17) și D(11-17)
- Bruxelles: L-V(9-19), S(9-17)
- Madrid: L-V(9-21), S(9-14) ... doar priviți asta, oameni buni... 😓
- Sofia: L-V(8:30-20:30), S(8:30-19) iar oamenii ăștia sunt vecini cu noi...
- Chișinău: L-J(9-19:30), V-închis, S-D(9-17)
Bun, putem să mai cerem ceva? Aș sugera totuși, dacă tot nu se poate să se facă program și duminica, măcar de ar fi programul până la 20 de luni până vineri.
5. Cărțile pot fi consultate doar în sala de lectură aferentă, fără posibilitatea de împrumut. Fiind o birocrație într-adevăr stufoasă, acesta este motivul pentru care nu m-aș simți deloc încurajat să consult cărțile bibliotecii decât în cazuri de nevoie majoră. Însă asta rămâne părerea personală.
6. Aroganțele și ifosele, puternic întipărite în ADN-ul indivizilor localizați în teritoriile unde fanarioții și-au făcut de cap mai bine de un secol. Cred totuși că este un comportament care ar putea fi oricând corectat. Spre exemplu, nu cred că este tocmai în regulă să mă duc la Mega Image-ul de pe Schitu Măgureanu cu teama că iar se răstește la mine doamna care ar trebui să-mi pregătească sandwich-ul atunci când îi înmânez pâinea aferentă, dat fiind că în zilele în care ai 8 ore de facultate neîntrerupt, acel sandwich e mană cerească...
Cam acestea ar fi și aroganțele unor funcționari de-ai bibliotecii. Mai ales cei de care au nevoie cititorii la un moment dat, desigur.
_________________________________________________________________________________
Dacă găsim motivație, găsim și încurajările necesare pentru a face parte din schimbarea pe care vrem să o vedem în lume. Întrucât raftul meu cu cărți și zecile de termene limită mă așteaptă semestrul acesta, dorința șoarecelui de bibliotecă prevalează asupra dezavantajelor menționate anterior. Fiindcă dacă trebuie să ne "agățăm" de ceva, ne vom agăța de părțile bune care au mai rămas. Să nu uităm totodată că Biblioteca arată genial și de-a dreptul impersonal, iar zâmbetul doamnei de la pază bate mereu toropeala colegilor morocănoși de sex opus.
Acestea fiind zise, oricum n-aș renunța la Biblioteca Națională. 😏
Dragoș Obreja
Comentarii