Top 10 cărți citite în 2021 (sem I)
Cu ocazia unui nou moment cărturesc, voi împărtăși cu voi câteva titluri dintre cele pe care am reușit să le parcurg în 2021, desigur tot sub forma unui top 10. Ca de obicei, cărți de non-ficțiune vor fi îmbinate cu romane care de care mai captivante, motiv pentru care sper ca cei care au citit câteva titluri dintre cele care vor fi menționate mai jos, să nu considere deplasat modul în care au fost încadrate aici. De asemenea, nu am cum să nu mă bucur atunci când anumite cărți recomandate în clasamentele anterioare ajung în pozele de vacanță/ de muncă ale unor profesori sau prieteni din lista mea de pe social media 😀. Pe această cale, așa cum v-am mai rugat și cu ocazii anterioare, dacă aveți vreun titlu care v-a influențat în vreun fel (fie el de ficțiune sau non-fincțiune) nu ezitați să-l dați mai departe.
10. Intrusul (Marin Preda)
Familiar tuturor celor care am trecut prin anii de liceu în special datorită "Moromeții", Preda și-a lăsat oarecum amprenta asupra mea, prin însăși curiozitatea de a-i parcurge scrierile, altele decât cele din programa pentru bacalaureat. Acțiunea acestui roman este plasată undeva în anii '50, astfel că orice critică mai mult sau mai puțin subtilă pe care autorul o aduce comunismului acelor ani, apare totodată și ca o formă de "Acum este mai bine, problemele s-au rezolvat". Personajul principal, Surupăceanu, activ în munca regimului, evoluează profesional de la un simplu individ care vopsește acoperișurile caselor, către o meserie din ce în ce mai specifică profilului industrial al vremii, cea de electronist, asta grație unui inginer care și-a propus să îl sprijine în acest sens. Din păcate, viața lui Surupăceanu se schimbă radical atunci când își propune să-l ajute pe un coleg de-al său de muncă, astfel că se alege cu fața și cu o bună parte a corpului arse. Cum familia îl părăsește în scurt timp ca urmare a felului în care viața i s-a schimbat, romanul oferă serioase motive de reflecție asupra vitezei cu care diferite aspecte ne pot schimba consistent cursul vieții.
9. Lumea și demonii ei (Carl Sagan)
Cu o contribuție notabilă în lumea astronomiei, Sagan are un aport important în familiarizarea publicului larg cu știința, iar rolul ei pare să fie foarte cert în acest sens: acela de a-i face pe oameni să distingă între un fake news și anumite informații veridice, între pseudoștiință și date verificabile empiric. Deși inițial am crede că anumite subiecte (cum ar fi, de pildă, subiectul OZN-urilor sau cel al extratereștrilor ținuți în secret de oficialii americani) sunt greu de digerat în rândul publicului, statisticile arată că americanii cred, încă de acum patru-cinci decenii, în astfel de scenarii, inclusiv în scenariul conform căruia "am vorbit personal cu un extraterestru" acum câteva luni. Însă corelațiile nu se opresc aici, o altă variabilă despre care vorbește Sagan fiind încrederea în știință.
NB: Despre încredere în știință am vorbit și eu într-un articol academic de anul acesta, publicat la Revista de Sociologie Românească (click). Vă las pe voi să descoperiți rezultatele ^_^.
Constatările lui Sagan, desigur, reflectă probleme structurale din SUA, cum ar fi accesul inegal în structurile socio-economice în rândul americanilor, lucru care influențează accesul inegal la educație: "În America, cei care au atitudinea cea mai favorabilă față de știință tind să fie tineri albi de sex masculin, cu o situație materială bună și cu o pregătire universitară" (p. 378).
8. Plânsul lui Nietzsche (Irvin Yalom)
Un alt roman aparținându-i lui Yalom, Minciuni pe canapea, se bucurase și el de un loc în clasamentul anterior, iar astfel de forme de recunoaștere multiplă cred că reflectă în bună măsură tactul literar de care se bucură autorul. Deși avem de-a face cu un roman fictiv, nu cu unul biografic, Plânsul lui Nietzsche, reflectă în bună măsură documentarea detaliată pe care Yalom a realizat-o în ceea ce privește personalități marcante precum Josef Breuer (mentorul lui Freud), Nietzsche și, desigur, Sigmund Freud. Breuer joacă un rol central în roman, fiind cel care, la rugămintea unei necunoscute (da, ați citit bine) acceptă să încerce un tratament pentru tulburările deloc comune ale prietenului ei, Nietzsche. Nedorindu-și să ofere prea multe detalii despre relația dintre ea și filosoful german, femeia recunoaște deschis prestigiul internațional al lui Breuer, motiv pentru care admite că l-a căutat pentru a-i cere ajutorul. Modul în care evoluează intriga, dar și conceptele psihanalitice și filosofice utilizate în dialogurile Breuer- Nietzsche justifică motivele pentru care romanele lui Yalom reușesc să își păstreze locul în cât mai multe clasamente.
7. Suflete moarte (Gogol)
În mare măsură o frescă fatalistă (cum îmi place să o numesc când am ocazia) a societății rusești din secolul al XIX-lea, romanul lui Gogol, prin care un "colecționar" de suflete face liste cu țărani decedați de ceva vreme (dar care figurează ca fiind vii în acte), reflectă într-o măsură consistentă modul în care deciziile oamenilor sunt ușor influențate de starea lor financiară și materială. Totuși, mulți țărani tratează cu un scepticism vizibil intențiile acestui colecționar de suflete, mai ales fiindcă acesta refuză să expună adevăratele motive din spatele acțiunilor sale. Dar asta nu este singura linie narativă a romanului. Printr-o voce auctorială moralistă care atrage atenția asupra lipsei patriotismului în special în rândul burgheziei rusești, se afirmă că: "... dacă un cuvânt de pe stradă a pătruns în carte, vinovat nu e scriitorul, vinovați sunt cititorii, în primul rând cititorii din înalta societate: ei sunt primii de la care nu auzi un cuvânt rusesc ca lumea, dar cuvinte frațuzești, nemțești și englezești îți toarnă câte vrei... numai nimic rusesc nu-ți toarnă, afară de cazul când, din patriotism, își contruiesc la moșie o casă în stil rusesc" (p.199).
6. Ipoteza fericirii (Jonathan Haidt)
Cartea aceasta are o abordare curajoasă întocmai prin interdisciplinaritatea ei, dat fiind faptul că își propune să explice bunăstarea subiectivă a indivizilor atât prin variabile din știință, cât și din cadrul vechii înțelepciuni. Aflăm, prin contribuții recente în psihologie, de ce extrovertiții sunt de fapt mai fericiți decât introvertiții, de ce gândirea inconștientă ne ghidează de fapt cursul acestor stări, iar nu gândirea conștientă. Reciprocitatea este și ea un indicator al prelungirii relațiilor sociale cu ceilalți: "Nu numai că îi imităm pe cei care ne plac, ci ne plac și cei care ne imită" (p. 89). Identificarea de variabile nu se oprește aici, astfel că Haidt justifică actualitatea Sinuciderii, scrisă de clasicul sociolog Emile Durkheim, atunci când constată că, chiar și în prezent, persoanele aflate în comunități religioase mai închegate sunt vizibil mai fericite decât cele care nu aparțin unor astfel de comunități. Mențiuni apar chiar și cu privire la satisfacția cu viața, iar sociologii sunt deja familiarizați cu câteva nume pe acest subiect. Da, am apreciat că și Haidt vorbește de rezultatele obținute de Ed Diener în acest sens: "Cea mai cunoscută descoperire [a lui Diener]... este aceea că, în cazul celor care câștigă foarte puțin, banii chiar pot cumpăra fericirea. Cei care trăiesc de pe o zi pe alta au raportat o stare de bine mult mai scăzută decât cei fără astfel de griji. Însă, odată ce scapă de problema asigurării nevoilor de bază și pătrund în clasa de mijloc, relația dintre avere și fericire devine mai estompată" (p. 127). Da, cei care donează sânge sunt și ei mai fericiți și mai mândri de sine.
O carte etalon pentru cititorul interesat de variabilele care ne influențează fericirea, cartea lui Haidt face diferite referiri la religie, justificând inclusiv cât de valabile au rămas principiile karmei, dar și preceptele morale din cele trei religii monoteiste. Cartea este, astfel, o invitație la echilibru, însă este sarcina cititorului să își aleagă, din evantaiul de principii oferite, pe cele în care decide să aibă cea mai mare încredere.
- Autentificarea identității și valorii
- Deplasarea valorii- efectuări de plăți, transfer de bani
- Stocarea valorii - valutele, mărfurile și activele sunt depozitate
- Împrumutarea valorii
- Tranzacționarea valorii - speculația, acoperirea riscului
- Finanțarea și investiția în active
- Asigurarea valorii și gestionarea riscului
- Contabilizarea valorii
3. Sfârșitul competenței (Tom Nichols)
Deși publicată inițial în 2017, cartea își justifică relevanța mai ales începând cu pandemia de Covid-19, dat fiind argumentul central din lucrare: accesul din ce în ce mai extins pe rețelele de socializare, unde părerile tuturor contează, au contribuit semnificativ la discreditarea experților din mai toate domeniile. Astfel, mesajul general al cărții este unul dureros, mai ales când indicațiile experților ar putea salva multe vieți, cum este în caz de pandemie. Însă atunci când ne împrietenim doar cu oameni care împart aceleași păreri cu noi, aprobarea primită din partea lor întărește credințele cum că: "O fi având doctorul acela facultate și doctorat, dar sigur e plătit să spună asta" sau, în cazurile prezente: "Normal că încurajează vaccinarea, din moment ce face parte din echipa guvernamentală". Ca și cum cartea aceasta ar fi fost scrisă în 2020, nu în 2017, merită amintit un citat foarte sugestiv în această discuție a pandemiei: "După cum a afirmat Bruni, agitatorii antivaccinare pot găsi oricând un cercetător rebel sau un 'studiu' la întâmplare care să le susțină opiniile. Iată ce înseamnă erudiția în epoca cyberspațiului: Navighezi pe web până când ajungi la concluzia pe care o cauți. Dai clicluri până îți găsești validarea, confundând existența unui site cu plauzibilitatea unui argument" (p. 136).
Nu se ridică doar problema expertizei medicale. Nichols, în calitate de profesor, vorbește inclusiv despre deficiențele din sistemul educațional, despre notele din ce în ce mai mari pe care le primesc studenții ca un atribut iluzoriu al competenței lor în domeniu: "... colegiile și universitățile își induc în eroare studenții cu privire la competența lor prin umflarea notelor. Diminuarea standardelor astfel încât studiul să nu împiedice distracția din timpul facultății e un mod de a te asigura că ai studenți fericiți și de a-ți scuti cadrele didactice de presiunea că ar putea dezamăgi" (p. 111). Inclusiv sistemul publicațiilor articolelor științifice este abordat de Nichols, prin care anumite articole cu serioase deficiențe metodologice au fost acceptate în reviste de asemenea îndoielnice, unde procesul de peer review nu este o prioritate, atâta timp cât sunt satisfăcute interesele financiare. Pentru o expunere concretă a deficiențelor lumii în care trăim, cartea lui Nichols merită atenția cititorilor de pretutindeni.
2. O istorie a Bibliei (John Barton)
O lucrare etalon pentru cine este interesat de contextul istoric al celei mai cunoscute cărți din toate timpurile, cartea lui Barton este foarte bine documentată, clarificând o serie de dileme cronologice din Vechiul și Noul Testament, pe seama stilului de scriere al versetelor biblice. De asemenea, însăși originalitatea unor capitole - despre care avem dubii că ar fi scrise de autorii de care ni se spune că au fost scrise- ar putea fi identificată dacă am avea la îndemână un text despre care am ști sigur că aparține autorului respectiv. În acest mod am putut observa că anumite epistole ale Noului Testament sunt, în fapt, pseudo-pauline (spre exemplu, știm de Epistola către Evrei că sigur NU îi aparține Apostolului Pavel, în timp ce în cazul epistolelor pastorale avem un grad foarte mare de scepticism în ceea ce privește posibilitatea de a aparține lui Pavel).
O altă discuție relevantă, pornită de profesorul Barton în cartea sa, este aceea a unei axe ideologice aflate în spatele fiecărei religii. Astfel, fie că ești iudeu, fie că ești creștin, ești cel mai probabil situat undeva pe axa conservator - liberal în ceea ce privește felul în care te raportezi la propria credință. Dacă ești creștin și ai dubii cu privire la poziția ta pe o astfel de axă ideologică, am putea lua două afirmații dezvoltate în această carte, în care să precizezi în ce măsură ești de acord cu acestea.
1) Cred că Vechiul Testament vestește, prin numeroase semne, venirea lui Iisus Hristos.
2) Noul Testament clarifică în mare măsură lucruri nerezolvate în Vechiul Testament.
Meritul lui John Barton este, printre altele, acela că provoacă cititorul la diferite introspecții cu privire la locul său religios în lume, fie el iudeu sau creștin, în special pentru cititorii care încă nu admit importanța rolului Bibliei de document istoric, și care consideră în continuare că o carte a acesteia ar fi superioară în vreun fel celeilalte. Cele două sunt atât de diferite, încât este în continuare greu de explicat de ce într-un moment definitoriu din istorie, s-a decis utilizarea lor împreună pentru a alcătui Biblia.
1. Splendida cărare a celor o mie de sori (Khaled Hosseini)
Deși mai auzisem de acest roman încă de anul trecut, recunosc că nu mă așteptam să creeze o impresie atât de puternică. Născut în Afghanistan dar stabilit în SUA, Hosseini cunoaște bine metehnele societății afgane, alături de conflictele și istoria țării. Multiple grupări/ regimuri au pus stăpânire pe o parte mai mică sau mai mare din întinderea Afghanistanului în ultimele decenii: fie ele grupări teroriste, comuniste, sau militari americani, pentru ca în final talibanii fundamentaliști să ocupe o parte din ce în ce mai mare a statului. Deși inițial descrise ca fiind două destine paralele, Mariam și Laila ajung să se cunoască, întrucât împrejurările le aduc în situația de a fi soțiile aceluiași bărbat. Deși inițial este vorba de o relație de ură, de severi neînțelegeri între cele două femei, lucrurile se schimbă atunci când cele două realizează că au mai multe în comun decât s-ar fi așteptat, sentiment care ajunge la paroxism atunci când violențele la care sunt supuse de către soțul lor le arată că este momentul să acționeze împreună, să depășească această frică împreună: "Și, pentru prima oară, nu a mai văzut chipul unei vrăjmașe, ci unul pe care se întipăriseră dureri suportate în tăcere, poveri duse fără crâcnire, un destin crud, în fața căruia se plecase, resemnată" (p. 244).
Însă romanul lui Hosseini nu este pur și simplu unul de natură sentimentală, personală, el reflectă profunde inegalități sociale și de gen, existente de altfel în mai toate statele lumii a treia. Încercarea comuniștilor de a crea un tratament cât de cât egal între bărbați și femei la nivel structural este imediat dat deoparte odată cu ocuparea talibană a Afghanistanului, eveniment succedat de expunerea unor afișe publice în orașe precum Kabul a noului regulament sub care va funcționa statul afgan:
Nu vă veți arăta, în nici o împrejurare, chipul. Când veți ieși, vă veți acoperi cu burqa. Dacă nu vă veți supune, veți fi bătute crunt.
Produsele cosmetice sunt interzise.
Nu veți râde în public.
Dragoș Obreja
Comentarii