Top 10 cărți citite în ianuarie - iunie 2024

 

10. Metaversul (Matthew Ball)

O carte intrigantă, mai ales pentru cititorii care au crescut cu universurile virtuale din ce în ce mai intrigante și promițătoare, cum era Second Life în vremurile bune, sau Minecraft și Roblox în prezent. Aceste trimiteri nu sunt întâmplătoare, căci autorul încearcă să ne arate că instanțe tehnologice precum Minecraft sau Roblox prezintă caracteristicile cele mai convingătoare în preluarea așteptărilor din jurul Metaversului. Dar ce este Metaversul? Este un concept care îmbină o serie de necesități, cum ar fi Realitatea Augmentată și Realitatea Virtuală, dar mediate în permanență de o conexiune stabilă și puternică la internet. Toate aceste componente au rolul de a evidenția necesitatea unei conexiuni performante, menite să asigure lipsa întreruperilor pentru o calitate sporită a interacțiunii mediate digital. Totuși, ambițiile unui Metavers destinat tuturor se lovesc de problemele inerente capitalismului: lupta pentru deținerea mijloacelor de producție (în acest caz instanțele tehnologice care asigură funcționarea Metaversului). De pildă, știm deja că Mark Zuckerberg (deținătorul Meta) a investit deja miliarde de dolari în acest proiect, o bună parte din această sumă fiind deja o cauză pierdută. Așa cum explică Matthew Ball, cu siguranță fondatorul Facebook nu se va opri aici în privința ambițiilor sale, ci va încerca pe cât posibil să depășească principalele bariere care îi împiedică pe potențialii utilizatori să ajungă la conexiunile permanent mediate de AR și VR. Totuși, este posibil să aducem toți viitorii utilizatori ai Metaversului într-un singur loc? Dezbaterile sunt destul de încinse pe acest subiect, mai ales din pricina costurilor tehnice imense care ar intra într-un astfel de proiect. Ambițiile Metaversului sunt demne de adus în discuție, iar Ball evidențiază implicațiile care ar fi asociate includerii tuturor utilizatorilor virtuali pe o hartă de dimensiuni gigantice, așa cum sunt hărțile Minecraft.

9. Spirala Tăcerii (Elisabeth Noelle-Neumann)

O carte etalon pentru cei interesați de studiul opiniei publice, Spirala Tăcerii evocă un argument cât se poate de interesant: indivizii tind să își ascundă adevăratele opinii atunci când percep că se află în minoritate. Asta se întâmplă întocmai din dorința de a evita teama de izolare, o teamă cât se poate de evidentă pentru natura noastră socială. Publicată acum aproximativ patru decenii, cartea scrisă de Noelle-Neumann a stârnit multe reacții în rândul cetățenilor germani, date fiind fluctuațiile recurente între procentele principalelor partide germane, cel conservator și cel social-democrat. Într-un mod interesant, autoarea spune că în fiecare dintre noi zace un simț cvasi-statistic, prin care încercăm în permanență să estimăm dacă opiniile noastre s-ar afla în majoritate sau în minoritate într-un anumit grup social. Așadar, nu este întâmplător că în diferitele experimente realizate de autoare, încrederea în exprimarea unor anumite opinii creștea imediat ce acestea nu mai erau percepute ca fiind în minoritate. Într-un secol al atrocităților comise de regimurile totalitare europene, cartea scrisă de Noelle-Neumann este vitală în înțelegerea forțelor sociale care conduc la adoptarea opiniilor cele mai controversate într-o anumită societate. 

8. The Game: Jocul civilizației digitale (Alessandro Baricco)

Alessandro Baricco concepe un istoric provocator al epocii digitale, de la Spacewar! și Pac-Man până la cele mai recente jocuri de care ne bucurăm în prezent. Totuși, ambiția cărții depășește simpla sinteză istorică a acestei evoluții: Baricco își propune mai degrabă să evidențieze schimbările de paradigmă care au marcat anumite revoluții digitale, adică anumite schimbări substanțiale în termeni de conceptualizare și materializare. Un exemplu de tehnologie digitală populară în prezent este cea deținută de Spotify sau Youtube Music, al căror scop este acela de a aduna laolaltă toate melodiile existente, asemenea unei biblioteci muzicale la care toți abonații să aibă acces. O astfel de invenție a înlocuit cu totul vechea paradigmă a arhivării materiale, prin care discurile de vinil și CD-urile obișnuiau să stocheze sute de melodii ale ABBA și Modern Talking în fiecare apartament. Luptele paradigmelor ocupă un loc important în cartea lui Baricco, iar asta se observă foarte bine atunci când punctează audierea lui Mark Zuckerberg în Congresul American. Baricco vorbește despre emergența unor noi elite, moment cât se poate de vizibil atunci când descrie scena unui rând întreg de bătrâni puternici, așezați în scaunele lor de piele dispuse în formă de semicerc și care încearcă să tragă la răspundere copilul obraznic pentru poznele făcute în ultimii ani (p. 158). Autorul arată cum întrebările puse de congresmeni sunt cât se poate de penibile pentru orice inițiat în sfera digitală, dar sunt totuși foarte utile în a arăta discrepanța serioasă dintre cele două tipuri de elite. Este ca și cum l-ai întreba pe un senator american dacă a devenit senator pentru câștigul financiar sau ca să ajute Statele Unite, sau "de când ai fost ales, sunt alegătorii tăi mai bogați decât au fost înainte?". Toate aceste discrepanțe aproape teatrale sunt foarte utile întrucât arată cât de dinamică a ajuns lupta pentru statutul de elită, în contextul unor diferențe de paradigmă din ce în ce mai greu de trecut cu vederea.

7. After Democracy (Zizi Papacharissi)

În cartea sa foarte scurtă și scrisă într-un limbaj prietenos, Zizi Papacharissi a colectat o serie de interviuri cu cetățeni din mai multe țări, în contexte cât se poate de informale (aeroport, terase, cafenele, pe stradă) pentru a obține scurte dezbateri referitoare la starea democrației. Depășind tentația unei explicații morale, filosofice sau istorice asociate democrației, această carte urmărește explicații "la firul ierbii" asociate cu acest fenomen. Explicațiile obținute de autoare sunt cu atât mai interesante, cu cât oamenii sunt puși să explice un concept în aparență atât de uzual și comun, dar care de fapt capătă o existență cât se poate de abstractă. Printre conceptele esențiale pe care cetățenii lumii le asociază cu democrația se numără adaptabilitatea "Democrația este făcută să se schimbe cu timpul", ascultarea "Cu toții vrem să fim auziți, dar trebuie să învățăm să-i ascultăm pe ceilalți". În cuvintele autoarei "Cine are nevoie de teorie pentru a interpreta aceste răspunsuri, când cuvintele oamenilor reflectă intuițiile gândirii filosofice cu așa o claritate și apropiere?". Pentru o astfel de micro-analiză a stării actuale a democrației, alături de reflecții privind viitorul său, merită să parcurgeți această carte (momentan) disponibilă numai în limba engleză.

6. Totul despre iubire (bell hooks)

O carte intrigantă, care merită citită de toți cei care se întreabă care sunt principalele bariere în calea iubirii adevărate. Folosind repere feministe, bell hooks prezintă multiplele provocări pe care patriarhatul le creează atunci când vine vorba despre posibilitatea unei exprimări cât mai sincere a emoțiilor între parteneri. Relatând câteva situații atât din propria sa copilărie, cât și din experiențele unor persoane apropiate, bell hooks explică cum iubirea nu poate să existe într-un mediu în care violența domestică este la ordinea zilei. În ciuda unei retorici patriarhale bine puse la punct conform căreia bătaia este ruptă din rai și reprezintă de fapt o formă de protecție, autoarea ne arată cum iubirea și abuzul nu au cum să existe împreună. De asemenea, foarte interesant este efortul autoarei de a defini iubirea, considerând-o a fi voința cuiva de a contribui la creșterea spirituală a celuilalt. Iubirea apare nu ca o viziune romanțată a vieții alături de cineva, ci ca etică a creșterii și dorinței de a lupta pentru obținerea unor idealuri comune. În acest sens, iubirea nu este despre a schimba pe cineva, dar este despre o asumare comună a necesității de a milita pentru o schimbare comună, pentru binele amândurora. Un alt episod important care apare în carte este cel în care o cunoștință își pișcă (mai mult sau mai puțin agresiv) copilul pentru a-i stăpâni pornirile energice din public, unele pedepse corporale fiind atât de dure încât copilul se oprește deîndată. În acest sens, autoarea constată cât de contradictorie este lupta unor astfel de femei pentru o armonie de cuplu centrată pe principiile egalității de gen, în timp ce își supun copiii la forme de violență psihică sau fizică. De ce să abuzăm de cei mai vulnerabili dintre noi, când putem să promovăm o etică universală a iubirii, care să includă pe toată lumea? Am, totuși, unele critici ce țin de această carte, una foarte bună de altfel. În primul rând, viziunea autoarei este destul de esențialistă, explicând în repetate rânduri cum femeile sunt într-un fel și bărbații în alt fel. Or, pentru a promova o etică cu adevărat universală a iubirii, cred că integrarea unei perspective constructiviste ar fi mai utilă în explicarea acestor diferențe dintre bărbați și femei, dat fiind faptul că este o perspectivă care explică mai coerent factorii sociali și istorici care au dus la aceste diferențe dintre cele două genuri dominante (cum ar fi tendința de izolare a bărbaților și lipsa lor de interes pentru a discuta tulburări precum depresia, dat fiind faptul că au fost instruiți să vadă o astfel de tulburare ca pe un semn de slăbiciune). În al doilea rând și strâns legat de primul, bell hooks vorbește prea puțin despre familiile din ce în ce mai numeroase compuse din membri ai minorităților sexuale. Pentru a încuraja cu adevărat o etică a iubirii universale, este vital să înțelegem tipurile de familie alternativă și modurile în care își conturează propriile interacțiuni și realități sociale.

5. Mofturile rațiunii americane (Greg Lukianoff & Jonathan Haidt)

Cartea scrisă de Lukianoff și Haidt semnalează un adevăr contemporan care ne afectează pe toți: creșterea polarizării între teberele ideologice și politice, fenomen care în societatea americană se resimte la toate nivelurile. Totuși, cei doi autori vorbesc despre rațiunea americană în titlul cărții, însă este important de precizat că lucrarea lor se referă cu precădere la conflictele din mediul universitar. De la alungarea unor vorbitori considerați controversați sau indezirabili și până la protestele bine organizate din interiorul a cât mai multe campusuri, autorii observă cum astfel de tensiuni sociale au acaparat, treptat, întregul mediu universitar american. Folosind fundalul lor spiritual dar și din sfera psihologică, cei doi autori afirmă că mediul universitar american s-a coagulat în jurul a trei mari neadevăruri: 1) ce nu te omoară te face mai slab; 2)ai mereu încredere în stările tale și 3) viața este o bătălie între oamenii buni și cei răi. Cumulând aceste trei neadevăruri, autorii afirmă că studenții americani au devenit total nereceptivi la perspective contrare, evitând sau ostracizând grupurile care susțin idei diferite. Așa cum anunță autorii în repetate rânduri, această idee de carte a pornit în urma unui eseu devenit foarte popular în rândul publicului, însă de câteva ori am avut sentimentul că această carte ar fi putut rămâne la stadiul de eseu. Deși autorii atrag atenția asupra unor realități sensibile în special în rândul publicului american (polarizarea continuă, tendința unor reacții exagerate), aș putea constata că aceștia neglijează sau discută prea puțin despre unele fenomene mult mai presante, cum ar fi hărțuirea, discriminarea rasială sau cea în baza orientății sexuale, toate acestea fiind greu de trecut cu vederea. Insistând asupra unor exemple de profesori universitari care au îndrăznit să critice anumite cazuri considerate deviante și care ulterior au condus la presiuni publice pentru ca acești profesori să demisioneze, constat că autorii pică adeseori în capcana care poartă numele de anecdotal fallacy, prin care indivizii atrag atenția asupra unor cazuri individuale și frecvent mediatizate în spațiul public, dar care de fapt spun prea puține despre tiparul general. 

4. Mașinăria de minciuni (Philip Howard)

Această carte lămurește cu privire la interferențele computaționale din ce în ce mai active în mediul digital, care au rolul expres de a corupe cetățenii democrațiilor occidentale astfel încât să își piardă încrederea în partidele mainstream și în ideologia liberală per se. Ceea ce inițial începuse printr-o mobilizare digitală împotriva dictaturilor din Africa și Asia (Primăvara Arabă) avea la bază contestatari tineri, de obicei sub 30 ani, care erau uniți de unica ideologie de a lupta împotriva unor dictatori precum Ben Ali din Tunisia sau Mubarak în Egipt. Datorită platformelor digitale la care aveau acces la începutul anilor 2010, acești tineri înțeleseseră de fapt că o societate democratică era una cu totul străină de cea în care trăiau de când s-au născut, însă era esențial ca această informație să ajungă la cât mai mulți tineri. Totuși, în cuvintele lui Philip Howard: susținătorii democrației învață trucuri unii de la alții, însă și dictatorii fac asta. După cum era de așteptat, instituțiile care legitimau dictaturile au început și ele să aibă o prezență din ce în ce mai activă în spațiul digital, minimizând pe cât posibil orice mobilizare civică împotriva acestora. Dat fiind faptul că actorii pro-dictaturi nu pot avea rapiditatea necesară pentru a răspunde simultan la zeci de mii de critici online, este cert că era nevoie de o ripostă computațională, moment în care astfel de actori înțeleg utilitatea boților. Boții sunt conturi non-umane, care sunt programate special pentru a trimite anumite mesaje periodic, sau pentru a răspunde în anumite moduri atunci când detectează un mesaj care le contrazice perspectiva. Unul dintre principalele conflicte politice în care activitatea boților a fost folosită încă de la început a avut loc în Siria, odată cu protestele masive pentru înlăturarea dictatorului Bashar al-Assad. Deși pierduse de departe lupta pentru câștigarea opiniei publice în preajma anului 2013, Bashar al-Assad a avut parte de o armată foarte fidelă de boți, la care militarii săi fideli munceau activ, astfel încât să influențeze actualizarea evenimentelor în timp real, prezente cu ajutorul hashtagului #Syria pe Twitter. Similar, Philip Howard vorbește despre cum platformele de social media au avut un rol crucial în câștigarea la limită a votului pentru Brexit, printr-un cumul de factori cum sunt încălcarea legii referitoare la publicitatea digitală (de către tabăra Vote Leave), dar și alocarea unor sume mult peste pragul admis conform regulilor campaniei. Pentru expunerea largă a rolului pe care boții și trolii îl au în modelarea forțelor care alcătuiesc democrațiile contemporane, merită să parcurgeți cartea lui Philip Howard.

3. Oameni ultraprocesați (Chris van Tulleken)

O carte care mi-a dat foarte mult de gândit și pe care am descoperit-o datorită lui Dragoș Pătraru, urmărind recomandările sale de cărți de la Starea Nației. În această carte, medicul Chris van Tulleken ne arată cum alimentele aparent inofensive pe care le consumăm zi de zi conțin o listă de ingrediente care dovedesc cât de artificiale au devenit și cât de mult impact au asupra sănătății noastre, în condițiile consumului regulat al acestora. Astfel, un banal baton cu ciocolată, care în mod normal ar trebui să conțină trei sau patru ingrediente dacă ar fi preparat acasă, conține undeva între 30-40 ingrediente cum ar fi ulei vegetal, emulgatori, sare, zahăr, dextroză, sorbitol, poliglicerol etc. De asemenea, eticheta de aliment ultraprocesat nu este una unanim acceptată în sectorul medical, însă autorul o folosește pentru a desemna alimentele constituite în principal prin reacții chimice și nu prin ingrediente găsite în orice gospodărie. Chris van Tulleken insistă totodată asupra controverselor din jurul alimentelor ultraprocesate, dar și asupra aspectelor din cauza cărora au devenit atât de atractive în rândul publicului: gustul foarte bun, prețul de obicei mai mic, dar și promovarea agresivă care li se face acestora. Din cauza tuturor acestor factori, consumăm zi de zi alimente aparent acceptabile dar care duc, peste ani și ani, la obezitate, diabet, sau diferite tulburări cognitive. Cu atât mai interesant, cartea mai arată cum populațiile cele mai vulnerabile sunt predispuse la a consuma alimente ultraprocesate, cel mai adesea înlocuindu-le pe cele vitale în creșterea și dezvoltarea noilor născuți. Este cazul comunităților sărace din Brazilia, unde mamele afectate de malnutriție nu-și pot hrăni copiii corespunzător la sân și unde corporații precum Nestlé și-au dat seama că pot da o lovitură de maestru. Această campanie activă în țările sărace face parte din strategia lipsită de etică pentru care Nestlé a fost în repetate rânduri dată în judecată, contribuind cu mult spor la criza obezității din Brazil. Astfel, prin campanii mincinoase, produse ultraprocesate cu foarte puțini nutrienți și prețuri atractive, Nestlé a reușit să convingă mii de mame sărace din Brazilia că laptele lor praf este unul foarte bun pentru copii, motiv pentru care a început să fie consumat pe scară largă în gospodăriile braziliene. Pe lângă asta, nu mai are rost să menționăm batoanele Kit-Kat (de asemenea din marca Nestlé), care conțin 49g de zahăr la 100g produs, sau o budincă cu aromă de unt de arahide frecvent comercializată în Brazilia, Chandelle Pacoca, care conține și ea 20g zahăr la 100g produs. Bineînțeles, acest succes neașteptat al companiilor precum Nestlé sau Coca-Cola nu ar fi posibil fără finanțările generoase pe care le oferă pentru cercetările academice. Deși cercetătorii sunt obligați să recunoască dacă au primit finanțări pentru cercetările realizate, nu toți recunosc în mod transparent că au fost plătiți de companii precum Coca-Cola pentru a "dovedi" că obezitatea nu are vreo legătură cu dietele neechilibrate, ci mai degrabă cu alți factori: să faci mai mult sport, să încerci să menții greutatea optimă și să nu te mai îngrijorezi cu privire la cantitatea de zahăr și calorii pe care le consumi zilnic. Prin astfel de finanțări extrem de generoase, Coca-Cola își dorea să convingă un public cât mai mare că este în regulă să ai o dietă zilnică din care să facă parte celebra băutură carbogazoasă, din moment ce ai putea ulterior să te pui pe alergat. Ai cumva 150kg și suspectezi că ar fi o problemă? Ieși liniștit la alergat, asta e problema (ar spune cercetările finanțate de Coca-Cola). Merită să parcurgeți cartea lui Chris van Tulleken pentru a fi la curent cu noile dezbateri din jurul alimentelor ultraprocesate, dar și cu forțele sociale care guvernează discursurile pe acest subiect.

2. Contraistoria liberalismului (Domenico Losurdo)

Evocând istoria mai puțin plăcută a unui curent de gândire care guvernează realitățile sociale, economice și politice prezente, filosoful marxist Domenico Losurdo își conturează fascinant argumentele în jurul unui paradox central: liberalismul încurajează libertatea gândirii, proprietății și acțiunii, dar aceste libertăți s-au format întocmai în societățile în care sclavia înflorea fără ocolișuri, prin cele mai vizibile atrocități la care a fost supusă vreodată natura umană. Desigur, a fost nevoie de un efort constant de legitimare a unei astfel de stări a lucrurilor, pentru ca iluzia liberalismului să nu se piardă: de la echivalarea juridică a sclavilor cu obiectele (despre care discută pe larg Thomas Piketty în Capital și Ideologie, recenzată în clasamentul anterior), până la păstrarea sclavilor în coloniile extra-europene. Păstrarea tuturor sclavilor strict în coloniile engleze a fost o strategie necesară în rândul conducerii britanice, date fiind forțele sociale mai progresiste care afirmau din ce în ce mai răspicat că sclavia se afla în contradicție cu principiile liberalismului, dar și episoade juridice precum Somerset v Stewart (1772), prin care Lordul Mansfield hotărâse că sclavia nu este încurajată de legea britanică. Deși nu respinsese în mod explicit păstrarea sclavului jamaican pe teritoriul englez, o astfel de decizie a făcut ca sclavia să fie din ce în ce mai puțin dezirabilă în Anglia. Singurii care au păstrat, încă de la început, o poziție monolitică împotriva sclaviei ca practică și ca ideologie au fost marxiștii, asimilați adesea în tabăra "radicalismului". Despre aceștia, Losurdo ne spune: "... radicalismul, prin faptul că recunoaște dreptul sclavilor negri sau al semisclavilor irlandezi de a ridica armele împotriva stăpânilor lor, constituie o amenințare serioasă la adresa stabilității Statelor Unite și a integrității teritoriale a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei. Și ponderea mai mică a problemei coloniale explică răspândirea mai mare a radicalismului în Franța" (p. 230). La polul opus, conservatorii s-au opus cu înverșunare acestei aboliri. De pildă, Edmund Burke considera o blasfemie faptul că ar fi de datoria guvernului să se ocupe de eradicarea sărăciei, din moment ce până și Dumnezeu a refuzat o astfel de eradicare (p. 252). Thomas Malthus le reproșa săracilor imoralitatea comportamentului lor de zi cu zi, prin faptul că aduc pe lume ființe cărora nu le pot asigura un trai respectabil. Contrar cu orice principiu al liberalismului pe care îl aclamau cu atâta patos, unii autori lăudau și ei soluțiile radicale pentru înlăturarea sclaviei. De pildă, Adam Smith recomandă soluția despotismului, o soluție similară fiind încurajată și de Tocqueville, care indica că o transformare radicală ar trebui să vină de sus în jos, nu prin voința populară "un rege absolut ar fi fost un inovator mai puțin periculos" (citat în Losurdo, p. 329). Toate aceste discuții cruciale atrag atenția asupra unui alt paradox greu de trecut cu vederea pentru orice adept contemporan al liberalismului: mai toate elitele vremii vedeau libertatea ca pe un premiu al celor mai înstăriți, ea fiind incompatibilă cu clasele mai sărace. De pildă, David Hume critică revoltele populare engleze și le etichetează ca fiind "neliberale", timp în care Adam Smith considera că oamenii mai săraci aveau datoria să se conformeze unei vieți sărace și austere, dat fiind faptul că traiul lipsit de griji se poate dobândi doar prin merit și este specific cetățenilor mai înstăriți. Acestea, alături de multe alte exemple (cum ar fi legitimarea ocupării teritoriilor Magrebului, justificarea crimelor din Orient și punerea lor pe seama civilizării) arată cum liberalismul istoric a luat naștere pe un fundal destul de diferit de cel pe care îl cunoaștem astăzi, fiind un fundal centrat pe contradicții, inegalitate și exploatare, unde o elită restrânsă se putea bucura de ceea ce însemna acest curent ideologic.

1. Era capitalismului de supraveghere (Shoshana Zuboff)

Deși o citisem inițial încă de la apariția sa în limba engleză, nu am putut rata ocazia de a reciti și ediția tradusă în limba română, la editura Publica. O carte extraordinar de utilă pentru oricine este conectat digital și își dorește să înțeleagă mai multe despre mecanismele invizibile care le guvernează activitatea pe Google, Facebook, sau Instagram. În această carte, Shoshana Zuboff discută câteva imperative prin care cititorul conștientizează foarte repede că accesul său pe platformele digitale nu este deloc unul gratuit. Astfel, ea menționează în repetate rânduri imperativul extracției, prin care scopul principal al giganților tech cum sunt Google, Facebook sau Instagram este acela de a extrage date cuantificabile despre toți utilizatorii prezenți pe aceste platforme, astfel încât conduita lor (atât online, cât și offline) să devină cât mai predictibilă. Această predictibilitate este utilă într-o lume a reclamelor din ce în ce mai bine țintite, întrucât este vital ca utilizatorii să nu mai primească niște reclame generale, mohorâte, față de care nu manifestă nici un interes, ci trebuie ca aceste reclame să ajungă exact la utilizatorii care ar fi cei mai interesați de ele. Iar pentru asta e nevoie de multă activitate computațională clandestină. Dar să nu ne pripim, aceste mecanisme digitale specifice unui capitalism sălbatic, nereglementat nu se rezumă pur și simplu la afișarea unor reclame, ci urmărește dobândirea predictibilității depline pentru acești utilizatori. Am apreciat foarte mult faptul că Zuboff îl citează de câteva ori pe Piketty, în special legea sa a randamentului r>g, conform căreia rata de rentabilitate a capitalului tinde să depășească rata creșterii economice, ceea ce contribuie la accentuarea cazurilor de inegalitate la nivelul oricărei societăți, dat fiind faptul că cei care se îmbogățesc exponențial la fiecare 5-10 ani sunt cei care deja dețin niveluri de bogăție extremă. De pildă, jumătate din toată suma deținută de Partidul Republican și Partidul Democrat pentru campaniile prezidențiale din 2016 a fost oferită de 158 de familii americane (prin corporațiile deținute), donațiile ajung cu prioritate la Partidul Republican datorită promisiunii de a reduce povara fiscală pentru miliardarii americani (p. 57). Câteva proiecte controversate pe care Zuboff le prezintă pe larg, și care reflectă foarte clar cât de puternic este imperativul extracției pentru marii capitaliști, sunt Google Glass și Google Street View. Ambele cazuri reflectă obsesia companiei-mamă Alphabet de a deține monopolul vizual al oricărui centimetru de pe Terra, indiferent de cât de puternică este opoziția primită. De pildă, mulți cetățeni din Spania sau Marea Britanie dăduseră în judecată compania atunci când își găsiseră anumite date personale (fața sau numărul de înmatriculare) prezente pe Google Street View, dar compania a știut să riposteze prin modurile cele mai parșive, cumpărând avantaje juridice. De pildă, autoarea explică "începând din 2009, Google a căutat în mod activ și a finanțat profesori universitari pentru realizarea unor studii și articole de politici publice care să susțină pozițiile Google în chestiuni legate de lege, reglementare, concurență, patente și așa mai departe... Google și-a exercitat autoritatea de a-și spune cuvântul asupra articolelor înainte de publicare, iar unii dintre autori nu au dezvăluit numele Google ca sursă de finanțare" (p. 141). Observați cât de asemănătoare sunt practicile Google cu cele ale Coca-Cola sau Nestle, despre care am vorbit la cartea Oameni Ultraprocesați. Similar, atunci când mai mulți indivizi au dat în judecată compania din cauza Google Glass, care le permitea unor utilizatori să-i înregistreze audio-video pe ceilalți indivizi din locurile publice fără acordul lor, directorul general a răspuns că "Oamenii au întotdeauna o aversiune naturală față de inovare" (p. 171). Până la retragerea Glass, produsele lor funcționale colectau în timp real informații precum localizarea, aspectele audio-video, poze și alte date personale, care ajungeau în timp real pe serverele Google. În urma unui astfel de avans fără precedent al Google pe tărâmul intruziunii în viața personală a utilizatorilor, era clar că Zuckerberg (fondatorul Facebook) nu se putea lăsa mai prejos, dacă dorea să-și păstreze relevanța. Pentru a contribui în permanență la ceea ce Zuboff numește ciclul deposedării, Facebook trebuia să vină cu o inovație cel puțin similară, dar una care să nu fie percepută ca fiind atât de intruzivă. Astfel, marea inovație în materie de deposedare a venit în 2011, atunci când Facebook introduce butonul Like. În aparență un instrument inofensiv de exprimare a aprecierii față de conținuturile dezirabile pentru utilizator, acest buton reușea, în fapt, să capteze în permanență surplusul comportamental, oferindu-le stakeholderilor mai multe informații despre noi decât am putea anticipa vreodată: personalitatea, profilul ideologic, opțiunile politice, prioritățile în materie de cumpărături etc. O extracție atât de eficientă a informațiilor despre noi arată foarte coerent cum butonul Like a devenit o armă subtilă dar redutabilă în obținerea unor predicții comportamentale greu de egalat. Totuși, nu doar astfel de platforme online încearcă să obțină cât mai multe elemente referitoare la personalitățile noastre. Zuboff mai discută despre o serie de produse smart, pe care din ce în ce mai mulți dintre noi le introduc în gospodăriile proprii: Termostatul Nest, sau aspiratoarele și saltelele inteligente. De pildă, saltelele inteligente de dormit trebuie să se conecteze cu terțe aplicații care colectează date despre noi (cum ar fi Apple sau datele culese prin Wifi) cu scopul de a emite recomandări și sugestii cât mai bine țintite în legătură cu comportamentul nostru sau obiceiurile noastre alimentare. Iar predicții atât de precise trebuie să beneficieze în permanență de actualizările cele mai performante, astfel încât niciunul dintre noi să nu scape de perfecționarea algoritmilor de calcul. Nu este întâmplător, atenționează Zuboff, că orice refuz al utilizatorului de a actualiza astfel de obiecte smart duce la emiterea unor avertismente de încetare a funcționalității acestora. În final, Zuboff argumentează în favoarea deosebirii dintre totalitarism și instrumentarianism, menționând că practicile specifice capitaliștilor de supraveghere se află în cea de-a doua categorie, dat fiind faptul că promovează un stil ideologic al indiferenței radicale, automatizând procesele pieței și promovând principii ce țin de transparența absolută. Cu siguranță o carte pe care nu trebuie să o ratați!