Cartea lui Lorenz

Cartea lui Lorenz, intitulată Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate, scrisă în anii '70, își dovedește un veritabil caracter de actualitate, chiar și acum, 40 de ani mai târziu. Înainte de toate, cred că ar trebui să lămurim câteva aspecte cu privire la autor. Konrad Lorenz (1903- 1989) s-a născut la Viena. În 1940 devine profesor de psihologie comparată la Konigsberg. În 1973 primește premiul Nobel pentru medicină și fiziologie. Lorenz este cunoscut pentru rolul său de etolog, din această perspectivă fiind necesară și analiza cărții sale.
Prin funcția sa, Lorenz pleacă de la premisa că un rol esențial în comportamentul omului pleacă din instinct, din acea asemănare pe care o are cu animalele. De aceea, el observă că rolul formării individului este preponderent biologic, dat de naștere.

Cele 8 păcate capitale, în viziunea autorului, sunt:

1. Suprapopularea
2. Pustiirea spațiului vital
3. Întrecerea cu sine însuși
4. Moartea termică a simțurilor
5. Decăderea genetică
6. Sfărâmarea tradiției
7. Receptivitatea la îndoctrinare
8. Armele nucleare

În capitolul său introductiv (nu cred că e atât de menit să-l sperie pe cititor) "Proprietăți structurale și perturbări funcționale ale sistemelor vii", autorul vorbește despre instinctul animal al omului, dar și elementele sale biologice și fiziologice. În viziunea autorului, dacă tindem să clasificăm URA, DRAGOSTEA, CREDINȚA în stări "bune" sau "rele", nu dăm dovadă de nici o înțelegere a funcției de sistem a întregului, ci doar de clasificări iluzorii. 

1. Suprapopularea

Se observă faptul că omul e capabil să facă ceva ce nicio altă specie nu poate: să se elimine pe sine însuși, să contribuie, treptat, la dispariția propriei specii. Cei care trăiesc în marile orașe nu știu cât de mult le lipsește dragostea umană generală, caldă, izvorâtă din inimă.

"Cei  care mai sunt în stare să nutrească sentimente adevărate și calde pentru semeni trebuie să se concentreze asupra unui număr redus de prieteni."

Sigur, nu este nimeni obligat să-i dea dreptate în întregime autorului. Este un punct de vedere și trebuie luat ca atare. Totuși, cred că o oarecare analiză asupra citatului menționat anterior se impune cu desăvârșire. Suntem oare ghidați să oferim iubire gradat, segmentat? În ceea ce mă privește, tind să cred că răspunsul este unul afirmativ. La urma urmei, este vorba despre un sentiment măreț. Este vorba de iubire. Să presupunem că printr-un progres psihosociologic veritabil am putea învăța să-i acceptăm pe toți cei din jurul nostru, indiferent de status, sex, orientare sexuală, culoare etc, însă de la acceptare până la iubire este o diferență considerabilă...

După cum spune autorul, lipsa amablitiății din marile orașe e direct proporțională cu densitatea de populație dintr-o anumită zonă. 

2. Pustiirea spațiului vital

Cu cât un animal e specializat pe un singur tip de hrană (poate fi vorba și despre om, cel mai probabil), cu atât va fi mai mare acest interes. 

În concepția autorului, există un prag optim al intervenției omului în natură. Spre exemplu, pescuitul prea puțin ar determina suprapopularea lacului, în timp ce pescuitul prea intensiv duce la eradicarea speciei de pește din lacul respectiv, așadar la golirea de populație acvatică. 

Lorenz observă cum reîntoarcerea spre trecut arată cât de mult s-a schimbat populația "modernă" de cea de odinioară. Spre exemplu, conform autorului, țăranul știe ceea ce întreaga omenire civilizată pare să fi uitat: faptul că resursele Planetei sunt epuizabile. 

Exemplele oferite de autor nu se opresc aici. În populația înghesuită din marile orașe, trebuie observat un aspect destul de des răspândit "Multe blocuri au între balcoane pereți despărțitori, astfel încât vecinii să nu se poată vedea între ei. Oamenii nu pot și nu vor să intre în contact social <peste gard> cu vecinii, temându-se să nu-și vadă reflectată propria imagine disperată", rezultând astfel tocmai însingurarea asupra căruia insistă Lorenz. 

3. Întrecerea cu sine însuși

Progresul temporal permanent, făcut cu ajutorul banilor, este întâlnit la tot pasul. Vrem să existe automobile fabricate mai bine decât precedentele, cu viteză mai mare, cu utilități superioare, vrem străzi lățite, curbe lărgite, avioane mai rapide, care să zboare mai repede până într-un anumit loc, față de cum au făcut-o precedentele. Însă nimeni nu observă faptul că dacă timpul pentru fiecare scade treptat, pericolul tinde să crească.

Autorul amintește chiar și de viciul de zgomot "Una dintre cele mai rele consecințe ale agitației: incapacitatea oamenilor moderni de a sta fie și numai un timp scurt singuri cu ei înșiși... Aflându-mă împreună cu soția la o plimbare prin pădure, am auzit la un moment dat în mod neașteptat gălăgia unui aparat de radio portabil ce se apropia rapid, posesorul său fiind un biciclist de circa șaisprezece ani, care-l ducea pe portbagaj. Soția mea a observat că <Se teme să audă păsările cântând>. Cred că se temea numai să nu fie nevoit ca pentru o clipă să se întâlnească cu sine însuși. Cum s-ar putea explica altfel faptul că oamenii care au pretenția de a fi intelectuali preferă propriei lor companii reclamele de la televizor, ce te prostesc de-a binelea?" (Lorenz, 1973, 2012)

Daunele sufletești cotidiene ale omenirii sunt: lăcomia de bani și graba extenuantă.

Cei care dețin puterea politică le îmbină pe amândouă, tocmai din cauza fricii de a rămâne în urmă în această întrecere disperată.

4. Moartea termică a simțurilor

Autorul amintește două categorii de stimuli: de obișnuire (pentru plăcere) și de dezobișnuire (pentru suferință). Este un lucru cert acela că recunoaștem plăcerea abia atunci când descoperim neplăcere. Când ne gândim la o răsplată menită a sublinia un mod comportamental, acceptăm o neplăcere prezentă de dragul unei plăceri ce va fi dobândită în viitor. 

Astfel, dacă un animal identifică o hrană în exces, capacitatea ei de a stârni interesul scade mult, astfel încât animalul nu va face niciun pas pentru a o dobândi în viitor. 

Adaptarea la noi stimuli este surprinsă de către autor printr-o glumă de origine austriacă: "Azi îi fac o bucurie câinelui meu. Îi trag o mamă de bătaie și apoi mă opresc." 

Multe lucruri considerate astăzi "păcate" erau în trecutul îndepărtat virtuți (cum ar fi mâncatul în exces).

Treptat, dependența noastră de lumea înconjurătoare crește încontinuu, astfel încât utilitățile oferite ne face să fim dependenți de ele fără a realiza acest lucru. De exemplu, când în urmă cu câțiva ani rețeaua de distribuție a curentului electric în New York a suferit o avarie care a durat câteva ore, mulți oameni au crezut în mod serios că a venit sfârșitul lumii.
În acest sens, moartea termică emoțională amenință atât bucuriile, cât și suferințele necesare vieții. De aici provine și ideea aceea, conform căreia omul afirmă că nu are nevoie de dragoste din pricina faptului că aceasta provoacă multă suferință. Sugestiv este citatul lui Wilhelm Busch "O greșeală foarte răspândită care induce în eroare foarte mulți tineri este părerea că dragostea ar conduce întotdeauna doar la plăcere". 
În unele părți ale Americii de Nord, nu se vorbește niciodată despre persoana abia decedată dintr-o familie. Când este amintită, toți reacționează ca și cum ar fi vorba de un străin despre care nu auziseră mare lucru. De asemenea, interesant este faptul că americanii își vând obiectele din casă cu o ușurință surprinzătoare atunci când se mută într-o altă locuință.
"Rolul educației este ca fiecare obstacol prin care trece omenirea să fie făcut cunoscut celorlalți" (Lorenz).

5. Decăderea genetică

Reacția organismului de a crea noi reacții imunitare este una vitală, altfel am muri cu toții de la o vârstă fragedă. Aici remarcăm, în accepția autorului, trei perspective explicative:

• metafizică (vizați fiind vitaliștii din științele naturii)
• istorică (prin schimbul de idei)
• ecologică (prin adaptare și modul de comportare al indivizilor)

Omul este prin natura sa o ființă culturală (Arnold Gehlen), pornirile instinctive și stăpânirea lor culturală formează un sistem conturat perfect, unde orice abatare aduce grave repercusiuni. 

După cum spune autorul "Un contact social personal insuficient cu mama în timpul celei dintâi perioade a copilăriei duce în cel mai bun caz la incapacitatea de a realiza legături sociale, incapacitate ce se manifestă din punct de vedere simptomatic foarte asemănător cu deficiența afectivă înnăscută."

Alungarea adevăratelor valori s-a făcut chiar nu cu mult timp în urmă, exemplele sugestive amintite de autor fiind Auschwitz, Eichmann, eutanasia, ura de rasă, genocidul și linșajul. Pericole de ordin rasial se manifestă și astăzi în state precum SUA. 

Nobila însușire a omului este aceea de a-și menține caracterul copilăros. După cum spunea Friedrich Schiller "Omul e pe deplin om doar atunci când se joacă". 

Totuși, autorul surpinde și reversul medaliei: "Un om lipsit de norme de comportare socială matură, care va rămâne astfel într-o stare infantilă, devine în mod necesar un parazit al societății" (K. Lorenz)

De asemenea, ce ar mai exista în societatea de astăzi fără moralitate? Autorul vorbește despre o decădere continuă, asupra căreia nu se mai poate reveni ulterior, existând riscul apariției unor dușmănii asupra valorilor apreciate. 

6. Sfărâmarea tradiției

În drumul nostru evolutiv în calitate de indivizi, necesară este nu numai acumularea permanentă de noi date, ci și păstrarea celor mai importante. 

Aici se remarcă și conflinctul între generații, conflinctul dintre adolescenți și părinți fiind, cu siguranță, bine cunoscut. 

"Atitudinea unei mari părți a tinerilor din ziua de azi față de părinți e caracterizată de o considerabilă aroganță disprețuitoare, în care nu există nici un dram de blândețe. Revoluția tineretului de azi e susținută de ură, și anume o ură strâns înrudită cu cel mai periculos și mai persistent dintre toate sentimentele de ură: cu ura națională. Cu alte cuvinte, tineretul revoltat reacționează împotriva generației mai în vârstă în același fel în care un grup cultural sau etnic reacționează împotriva unei grupări străine sau dușmane."

Întâlnim ceea ce A. Mitscherlich numește ascultare târzie, acel fenomen prin care tindem să fim de acord cu părinții abia atunci când îmbătrânim, față de momentele în care suntem tineri. 

Conform lui Lorenz, nici măcar ierarhia socială nu ar trebui să fie un obstacol în calea iubirii. 

Ura etnică este strict emoțională și blochează orice uz al rațiunii; hipotalamusul blochează cortexul. 

"Ura nu te face doar orb și surd, ci și incredibil de prost" (Lorenz)

7. Receptivitatea la îndoctrinare

O ipoteză își dovedește veridicitatea dacă, de-a lungul anilor, ea s-a dovedit a fi validă și nu a fost contestată vehement de oamenii de știință.

După cum scrie în carte, "chiar și încrederea prea mare în vorbele unui maestru poate duce la îndoctrinare."

O doctrină se remarcă și prin numărul mare de adepți. În această categorie intră, deși nu ne dăm seama, majoritatea obiceiurilor pe care le practicăm într-o rutină îngrijorătoare. Aici pot fi: hainele cumpărate de la același gigant vestimentar de lux, filmele văzute săptămânal în același loc, mâncarea cumpărată zilnic de la același fast-food etc.
Interesantă este părerea autorului despre "exactitatea științelor exacte", ilustrând cum însăși această idee contribuie la procesul de îndoctrinare; proces la care aderă o mare parte dintre indivizi: "Așa-numita exactitate a științei naturii nu are nimic de-a face cu complexitatea și nivelul de integrare al obiectului ei, depinzând în mod exclusiv de autocritica cercetătorului și de onestitatea metodelor sale. Denumirea, uzuală pentru fizică și chimie, de -științe exacte- reprezintă o denigrare a tuturor celorlalte. Expresii cunoscute, cum ar fi aceea că orice știință a naturii ar fi o știință în măsura în care conține matematică ori că știința ar presupune <<să măsori ceea ce e măsurabil și să faci măsurabil ceea ce nu e măsurabil>>, reprezintă, atât din punctul de vedere al teoriei cunoașterii cât și din punct de vedere uman, cea mai mare prostie spusă vreodată de niște oameni care ar fi trebuit să se priceapă mai bine la aceste chestiuni." (K.Lorenz)

Așadar, mare atenție la clasificările pripite, fiindcă ele pot avea consecințe dezastruoase asupra modului nostru de gândire, având în vedere că ceea ce noi ne-am forma ar fi doar astfel de "pseudoînțelepciuni".

Astfel, autorul mai atrage atenția asupra distragerii atenției cercetătorilor științifici, aceștia concentrându-se de multe ori în zone total opuse celor care ar ajuta într-adevăr la progresul lor personal, cum ar fi buna autocunoaștere.

8. Armele nucleare

Acest pericol este, în concepția lui Lorenz, cel mai mic dintre pericole, autorul dedicându-i o singură pagină din cartea sa. Despre înarmarea nucleară s-ar putea spune că este pericolul cel mai ușor de evitat, în carte fiind amintită o glumă în acest sens: "Desigur că un nebun ori un psihopat nediagnosticat ar putea ajunge la butonul declanșator, desigur că un banal accident al părții adverse poate fi înțeles în mod eronat ca un atac, dezlănțuindu-se astfel dezastrul."

În această privință, autorul este ceva mai optimist decât în cazul celorlalte, nefiind însă de neglijat în totalitate, mai ales în noul secol al înarmărilor nucleare.

Scurtă concluzie

În astfel de vremuri tulburi, cunoașterea pe care ne-o poate oferi o astfel de carte o consider destul de importantă, fiindcă ne deschide ochii asupra unor pericole mai mult sau mai puțin conștientizate până acum de noi. Acum serios, cine ar fi conștientizat că acest permanent viciu de zgomot care apare zi de zi în marile orașe (claxoane, motoare, căștile din urechi) contribuie la o însingurare gradată și, cel mai adesea, ireversibilă? Câți au realizat că muzica ascultată permanent la un volum asurzitor nu îți lasă niciodată răgazul de a rămâne cu propriile gânduri? 

Totuși, pentru a afla mai multe detalii despre viziunea lui Lorenz (cu care, trebuie să recunosc, nu pot fi de acord în toate privințele), o viziune interesantă de altfel, recomand citirea integrală a cărții. Are și ea rolul ei. 😀

Dragoș Obreja