Ce s-a mai întâmplat pe la noi?
Într-o foarte recentă vizită făcută la liceul unde am petrecut patru ani foarte intensivi, am avut bucuria să constat că nu apăruseră foarte multe schimbări. În general, nu sunt prea tentat să apelez la fraza "Pe vremea mea nu era așa", astfel că orice păstrare a trecutului nu poate decât să mă încânte. Am reușit să văd figuri noi, intense și păreri de asemenea noi, doar discutând cu persoanele cu un an sau doi mai mici.
Recent terminând faimoasa carte a psihologului Daniel Goleman "Inteligența emoțională", cred că am reușit să observ cu un ochi mai critic disfuncționalitățile cu care se confruntă sistemul de învățământ. Orice sistem de învățământ, mai mult sau mai puțin. Goleman pune în valoare de câteva ori "Teoria inteligențelor multiple", formulată de colegul său, psihologul american Howard Gardner. Două dintre inteligențele amintite de Goleman (teoria lui Gardner cuprinde opt inteligențe) sunt: interpersonală și intrapersonală. Prima cuprinde capacitățile de comunicare verbală și non-verbală, empatia, abilitățile sinergice etc, în timp ce a doua înglobează concentrarea mentală, conștientizarea propriilor sentimente, adoptarea unor gânduri și sensibilități superioare. Pe aceste două tipuri Goleman le consideră componente grăitoare ale existenței/ inexistenței inteligenței emoționale.
Practic vorbind, variabila introdusă de Goleman explică anumite fapte certe, extrem de grăitoare: cum se face că numeroși indivizi cu un IQ ridicat nu se pot integra în grupuri, în timp ce alții, cu un IQ moderat, sunt adesea căutați pentru empatia și înțelegerea de care dau dovadă?
Prin ceea ce reușește Goleman să demonstreze, nu ar fi cazul să dăm deoparte vechile păreri aproape unanime, prin care dacă nu ai habar de "științele exacte", nu știi nimic? Îmi pare rău să constat că ele încă mai există, cel puțin în locurile din care am plecat eu.
Interesantă mi se pare afirmația lui Karen Stone McCown, responsabilă de conceperea programei Știința Sinelui:
Discutând peste două ore cu profesorul pentru care revenirea mea la liceu a fost una de poveste, am observat că o inteligență emoțională apare natural, chiar dacă ea se poate dezvolta printr-un oarecare antrenament. Mi-am dat seama de asta atunci când doamna profesor îmi putea citi în continuare gândurile, așa cum făcea adesea, chiar și când se afla la catedră, în fața mea.
"Cred că știu la ce te gândești, Dragos" sau "Păstrează-ți ideea, o vom discuta imediat cum termin". Am observat că, dincolo de o valorificare strict individuală a inteligenței emoționale, rezolvarea tensiunilor cu unii elevi echivalează cu căutarea acului în carul cu fân. Dincolo de această valorificare a inteligenței emoționale, pe care Goleman o surprinde în toate aspectele vieții sociale, altele sunt problemele elevilor, uneori. După cum constată și psihologul, uneori constatăm că mediul din care provine elevul este decisiv, putând să determine absența îndelungată a elevului sau pur și simplu incapacitatea sa de a asimila ajutorul oferit la școală.
Trecând peste Goleman, sugestive mi s-au părut și discuțiile despre contextul profesorului actual. Ceea ce am auzit luni mi-a arătat încă o dată faptul că viața nu ține neapărat cu cei buni, cu cei aleși, că totul poate fi, de multe ori, o idioțenie arbitrară a sorții.
"Dragoș, cred că am ajuns un sclav al propriei mele vieți", ar trebui să dea oricui de gândit.
Doamna profesoară, vă mulțumesc și aici, prin intermediul articolului de față, pentru surpriza minunată (6 cărți alese) și pentru faptul că ați rămas la fel. Fie ca această luptă să persiste întru cele mai bune ceasuri...
Dragoș Obreja
Recent terminând faimoasa carte a psihologului Daniel Goleman "Inteligența emoțională", cred că am reușit să observ cu un ochi mai critic disfuncționalitățile cu care se confruntă sistemul de învățământ. Orice sistem de învățământ, mai mult sau mai puțin. Goleman pune în valoare de câteva ori "Teoria inteligențelor multiple", formulată de colegul său, psihologul american Howard Gardner. Două dintre inteligențele amintite de Goleman (teoria lui Gardner cuprinde opt inteligențe) sunt: interpersonală și intrapersonală. Prima cuprinde capacitățile de comunicare verbală și non-verbală, empatia, abilitățile sinergice etc, în timp ce a doua înglobează concentrarea mentală, conștientizarea propriilor sentimente, adoptarea unor gânduri și sensibilități superioare. Pe aceste două tipuri Goleman le consideră componente grăitoare ale existenței/ inexistenței inteligenței emoționale.
Practic vorbind, variabila introdusă de Goleman explică anumite fapte certe, extrem de grăitoare: cum se face că numeroși indivizi cu un IQ ridicat nu se pot integra în grupuri, în timp ce alții, cu un IQ moderat, sunt adesea căutați pentru empatia și înțelegerea de care dau dovadă?
Prin ceea ce reușește Goleman să demonstreze, nu ar fi cazul să dăm deoparte vechile păreri aproape unanime, prin care dacă nu ai habar de "științele exacte", nu știi nimic? Îmi pare rău să constat că ele încă mai există, cel puțin în locurile din care am plecat eu.
Interesantă mi se pare afirmația lui Karen Stone McCown, responsabilă de conceperea programei Știința Sinelui:
"Învățătura nu se poate face izolat de sentimentele copiilor. Alfabetizarea emoțională este la fel de importantă ca învățarea matematicii și a cititului" (Karen Stone McCown)Sigur că o inițiativă individuală, venită din partea unui singur profesor, nu va putea rezista în fața unui sistem compact care încă stigmatizează programele precum cea concepută de McCown.
Discutând peste două ore cu profesorul pentru care revenirea mea la liceu a fost una de poveste, am observat că o inteligență emoțională apare natural, chiar dacă ea se poate dezvolta printr-un oarecare antrenament. Mi-am dat seama de asta atunci când doamna profesor îmi putea citi în continuare gândurile, așa cum făcea adesea, chiar și când se afla la catedră, în fața mea.
"Cred că știu la ce te gândești, Dragos" sau "Păstrează-ți ideea, o vom discuta imediat cum termin". Am observat că, dincolo de o valorificare strict individuală a inteligenței emoționale, rezolvarea tensiunilor cu unii elevi echivalează cu căutarea acului în carul cu fân. Dincolo de această valorificare a inteligenței emoționale, pe care Goleman o surprinde în toate aspectele vieții sociale, altele sunt problemele elevilor, uneori. După cum constată și psihologul, uneori constatăm că mediul din care provine elevul este decisiv, putând să determine absența îndelungată a elevului sau pur și simplu incapacitatea sa de a asimila ajutorul oferit la școală.
Trecând peste Goleman, sugestive mi s-au părut și discuțiile despre contextul profesorului actual. Ceea ce am auzit luni mi-a arătat încă o dată faptul că viața nu ține neapărat cu cei buni, cu cei aleși, că totul poate fi, de multe ori, o idioțenie arbitrară a sorții.
"Dragoș, cred că am ajuns un sclav al propriei mele vieți", ar trebui să dea oricui de gândit.
Doamna profesoară, vă mulțumesc și aici, prin intermediul articolului de față, pentru surpriza minunată (6 cărți alese) și pentru faptul că ați rămas la fel. Fie ca această luptă să persiste întru cele mai bune ceasuri...
Dragoș Obreja
Comentarii