Frumusețea de a crea legături. (SURSĂ DE INSPIRAȚIE)
Probabil cel mai de anvergură element oferit de romanul La răscruce de vânturi este în mod clar capacitatea de a țese legături între personaje. Printr-o artă maiestuoasă a povestirii, personajul nou-venit este pus la curent asupra unei întregi povești de viață, naratoare fiind îngrijitoarea casei. Prin persistență, har și cunoaștere, aceasta face istoria unei vieți. Cred că cel mai potrivit cuvânt pentru a descrie atmosfera narativă este sinceritate, ori cel puțin intenția veritabilă de a conferi acest sentiment. Depășind, cel puțin de data aceasta, ideea clasică de a rezuma textul suport, mă voi opri asupra unor elemente-cheie care, cred eu, caracterizează romanul într-o manieră destul de sugestivă. Astfel, Nelly (servitoarea) devine centrul narării la persoana II singular.
Mânia gradată și gelozia sunt principalele trăsături care îl caracterizează pe Heathcliff, subiectul principal al narării povestirii de către Nelly. Astfel, puternic amorezat, mândru și posesiv, personajul dă dovadă de o atitudine răzbunătoare față de celelalte personaje, fiind modalitatea acestuia de a-și revărsa furia acumulată. Cum am putea, deci, să nu vorbim despre un roman scris sub spectrul romantismului?
Fiind singurul roman semnat Emily Bronte, La răscruce de vânturi dovedește, după aproape două secole, persistența trăsăturilor general umane. În acest sens, dragostea, gelozia, furia, deprimarea sunt toate redate sub spectrul intensității firului narativ.
Traseul lin, dar logic al planului narativ demonstrează și el justețea redactării unui atare roman. Astfel, acest traseu își urmează un curs firesc spre un punct culminant de maximă intensitate. Doar care alta să fie menirea punctului culminant? 😊
Când dragostea nu urmează standardul social în vigoare într-o anumită epocă, consecințele sunt, cel puțin la nivel individual, cu adevărat dezastruoase. Unde ai putea afla povești mai complicate de dragoste, decât în romanele realismului englez sau francez de acum două secole? Sentimentul iubirii, în astfel de romane, se țese prin încrengături dificile, prin introspecții îndelungate, prin analizele conduitelor celorlalte personaje, astfel că gelozia și falsul stoicism apar adesea ca laitmotive.
Totuși, dincolo de trăsăturile clasice ale unor astfel de romane, este vital să recunoaștem o abordare totuși inovativă din partea La răscruce de vânturi, mai ales prin raportare la contextul scrierii sale.
Ocolind firul central redat de personaje precum Catherine, familia Linton și importantul Heathcliff, las cititorului ocazia de a cunoaște pe-ndelete romanul, așa cum cred eu că merită. Asta în cazul în care ar mai exista oameni care încă nu au apucat să citească acest roman.
Dragoș Obreja
"-Urmă o pauză. M-am temut că nu-i vorbăreață sau că nu-i place să vorbească decât despre treburile ei, care cu greu m-ar fi putut interesa. Totuși, după ce stătu ceva vreme pe gânduri, cu mâinile pe genunchi și cu un văl de melancolie așternut pe fața-i rumenă, exclamă:
-Ah, de-atunci mult s-au mai schimbat timpurile!
-Da, am remarcat eu, cred c-ai fost de față la multe schimbări. Nu-i așa?" (sublinieri proprii)
Mânia gradată și gelozia sunt principalele trăsături care îl caracterizează pe Heathcliff, subiectul principal al narării povestirii de către Nelly. Astfel, puternic amorezat, mândru și posesiv, personajul dă dovadă de o atitudine răzbunătoare față de celelalte personaje, fiind modalitatea acestuia de a-și revărsa furia acumulată. Cum am putea, deci, să nu vorbim despre un roman scris sub spectrul romantismului?
Fiind singurul roman semnat Emily Bronte, La răscruce de vânturi dovedește, după aproape două secole, persistența trăsăturilor general umane. În acest sens, dragostea, gelozia, furia, deprimarea sunt toate redate sub spectrul intensității firului narativ.
"Doamna Dean a ridicat lumânarea, iar eu am putut distinge o față blândă, foarte asemănătoare cu a tinerei doamne de la Wuthering Heights, dar cu o expresie mai gânditoare și mai prietenoasă. Era un tablou frumos. Părul blond, lung, cădea în bucle ușoare pe tâmple; ochii erau mari și serioși, fața poate prea gingașă. Nu m-am mirat că domnișoara Catherine Earnshaw și-a putut uita primul prieten pentru un bărbat ca acesta! Dar m-am mirat mult că un om cu un suflet corespunzător acestei fizionomii s-a putut îndrăgosti de Catherine Earnshaw, dacă aceasta a fost așa cum mi-o închipuiam eu."
Traseul lin, dar logic al planului narativ demonstrează și el justețea redactării unui atare roman. Astfel, acest traseu își urmează un curs firesc spre un punct culminant de maximă intensitate. Doar care alta să fie menirea punctului culminant? 😊
"Am prins mâinile lui Linton și-am încercat să-l trag de la ușă, dar el țipa atât de îngrozitor, încât n-am mai îndrăznit să mă mișc. În cele din urmă, țipetele i se înecară într-o criză groaznică de tuse, sângele îi țâșni din gură și căzu la pământ. Am fugit în curte, bolnavă de spaimă, și-am strigat-o pe Zillah cât mă ținea gura. M-a auzit imediat, căci mulgea vacile într-un șopron din spatele magaziei. Își lăsă lucrul și veni în grabă mare, întrebându-se ce se întâmplase."
Când dragostea nu urmează standardul social în vigoare într-o anumită epocă, consecințele sunt, cel puțin la nivel individual, cu adevărat dezastruoase. Unde ai putea afla povești mai complicate de dragoste, decât în romanele realismului englez sau francez de acum două secole? Sentimentul iubirii, în astfel de romane, se țese prin încrengături dificile, prin introspecții îndelungate, prin analizele conduitelor celorlalte personaje, astfel că gelozia și falsul stoicism apar adesea ca laitmotive.
Totuși, dincolo de trăsăturile clasice ale unor astfel de romane, este vital să recunoaștem o abordare totuși inovativă din partea La răscruce de vânturi, mai ales prin raportare la contextul scrierii sale.
"El ghici că unul dintre scopurile dușmanului său era să-i asigure fiului, sau mai bine zis chiar lui însuși, atât averea personală, cât și moșia Lintonilor. Dar nu pricepea de ce n-a așteptat până după moartea lui; nu știa că el și nepotul său vor părăsi această lume aproape în același timp. Totuși, s-a gândit că ar fi mai bine să-și schimbe testamentul, hotărându-se ca în loc să lase averea Catherinei la dispoziția ei, s-o încredințeze unor curatori, care s-o administreze pe tot timpul vieții ei și a copiilor ei, dacă va avea, astfel ca averea Catherinei să nu-i poată reveni lui Heathcliff în cazul în care Linton ar muri."
Ocolind firul central redat de personaje precum Catherine, familia Linton și importantul Heathcliff, las cititorului ocazia de a cunoaște pe-ndelete romanul, așa cum cred eu că merită. Asta în cazul în care ar mai exista oameni care încă nu au apucat să citească acest roman.
Dragoș Obreja
Comentarii