O călătorie, o experiență

Cum nu toate călătoriile au blagoslovirea de a intra în memorie probabil pentru totdeauna, unele sunt, cu siguranță, demne de amintit. Abia îmi găsisem locul în trenul ce avea să părăsească Gara de Nord, că locurile fuseseră ocupate îndată. În fața mea, doi tineri, fată și băiat, își aranjaseră bagajele și începură să privească gara pe geamul trenului. Într-un moment în care nimeni nu are chef de vorbă, ideal e să-ți scoți cartea și să rămâi cufundat în lectură. Nu trecură nici cinci minute, că în dreptul nostru ajunsese un domn pe la vreo patruzeci de ani, chel și cu forma craniului ușor deformată. Încerca să vadă unde sunt numerotate locurile, bolborosind concentrat: "Cincizeci și patru... cincizeci... și... pa-tru".

Tânărul din fața mea se rușină puțin la auzul numărului și simți nevoia să se justifice:
-Eu stau pe cincizeci și patru, domnule. Dar nu ați vrea să stați pe locul acela? zise el și indică cu degetul locul de lângă mine. Aș vrea să stau lângă sora mea.
Domnul chel simți și el nevoia să-și justifice o teamă adâncă:
-Of, păi nu știu ce să zic... adică, să... să nu mă-nțelegeți greșit... fiind profesor, sunt oarecum circumspect la spusele celor din jurul meu. M-ar putea păcăli oricând...
Cei doi frați din fața mea dădură din cap destul de mirați de această intervenție zăpăcită, ca și cum l-ar fi întrebat ei care-i este profesia și ce experiențe a avut de-a lungul vieții. Totuși, tânărul pletos se ridică, pentru a-i da domnului locul său. 
-Nu, nu, nu... nu-i nevoie, interveni din nou profesorul. Cred că e în regulă. Mergeți până la Iași?
-Până la Ploiești, răspunse sora. 
-Aaaaa, făcu calcule profesorul, e în regulă, stați acolo până la Ploiești. 
Tinerii frați mulțumiră. Profesorul se așeză pe locul de lângă mine, după care își începuse solilocviul:
-Deloc nu-mi plac locurile astea patru câte patru. Parcă mult mai bine era în vagoanele compartimentate, nu aveau neapărat intimitate, dar măcar era mai multă discreție. Aici vezi tot vagonul, ca la hora satului.

Profesorul se uită spre fiecare dintre noi. Aștepta doar ca unul să facă contact vizual cu el, pentru a se simți satisfăcut să continue. Eu aruncasem imediat privirea înapoi în carte, pentru a nu-i da acest prilej. Nu-mi explic întotdeauna reacțiile aparent sălbatice. Uneori le regret cu desăvârșire. Din fericire, băiatul din fața mea îl ascultă în continuare, mai mult din politețe, dar și cu un strop vizibil de curiozitate pe chipu-i. 
-Sunteți studenți? Vă place muzica? întrebă el fără să aștepte neapărat un răspuns, ci pentru a-și arăta colecția multicoloră de brățări de pe mână: Untold, Cerbul de Aur și încă vreo două, necunoscute mie. Mereu le recomand elevilor mei să fie atenți cu muzica, fiindcă ea e datoare să le confere toate stările pe care le visează. Îmi place totodată să călătoresc, sunt pasionat de geografie. 

Auzind domeniul care mi-a oferit ani la rând cea mai ambițioasă angoasă din liceu, las cartea din mână și îl ascult, mult mai atent. În vagon începură să circule o mulțime de tineri, salutându-l pe profesor din mers, în speranța vizibilă să nu fie opriți pentru discuție. Văzând că nu-i iese planul, profesorul începuse să strige după o tânără care încerca să se îndepărteze.
-Încotro, domnișoară??? strigă el întrebător. 
-Ăăăă, la Focșani, domn profesor, zise ea, îndepărtându-se cu pași din ce în ce mai grăbiți.
-Aaaaa, buuun, dar ce faci acolo? urlă profesorul suficient de tare pentru a face tot vagonul atent la discuția celor doi. 

Cum ea nu mai răspunse, profesorul simți nevoia să scoată telefonul. Accesase Facebook, întrucât sunetul pe care îl scoate celebrul Like este inconfundabil, cel puțin pentru generațiile Y și Z. 
În scurt timp, locul tinerilor frați fusese ocupat, la Ploiești, de alți doi tineri, prieteni. Profesorul îl rugase pe tânărul în cauză să-i cedeze locul său, întrucât îi aparține. Astfel, tânărul se așeză lângă mine, față în față cu prietenul său, iar eu față în față cu profesorul. 
-Mie îmi place să călătoresc, acum la Cerbul de Aur oameni mulți și dornici de muzică, dar cam răi. Nu te ajută nicicum dacă ai nevoie. De asta e bine să fii în general așa... mai atent cu oamenii. Se dau turiști, se apropie de tine și TE JEFUIESC! rosti el ultimele cuvinte pe un ton răstit, dorind parcă să-i caftească puțin pe cei care i-au provocat necazul. Își întinse brațul comod pe masă și continuă să povestească. Avea un braț cu 4-5 fire de păr răzlețe, lungi.
-Să n-ai încredere în nimeni! Dar în nimeni! continuă el, aprobându-se de unul singur din cap. 
Cei doi flăcăi începuseră să râdă, în timp ce unul dusese mâna fluturând-o lângă ureche și fluierând, vrând să sugereze că omul e nebun. 
-Mereu le sugerez elevilor mei să fie atenți. De asta am îmbrățișat de mic meseria asta. Scuze, nu te deranjează, nu? mi se adresă, făcând referire la mâna lui ținută pe masă.
-Deloc. E o masă comună, răspund eu scurt pentru a-l asculta.
-Îi pot învăța pe elevi ceea ce pe mine nu m-a învățat nimeni. Țin la unii dintre ei ca la ochii din cap. Când celor mai mulți nu le provoc decât hohote de râs, unii mă ascultă cu seriozitate, dau din cap tacit și le simt o dorință de empatie. Nu înțeleg însă de ce nu pot să-i fac pe toți conștienți de răutatea lumii în care trăim. 

Îl ascultam în continuare tăcut. Pe de o parte, îmi doream să parcurg cel puțin o sută cincizeci de pagini, așa cum obișnuiam la fiecare călătorie mai lungă cu trenul, dar pe de altă parte mi-aș fi dorit să vorbesc cu el, poate chiar să-l cunosc mai bine. 
Cei doi tineri, preocupați de fundurile tinerelor care tranzitau vagonul pentru a ajunge la baie, fluierau și-și făceau cu ochiul unul altuia, când vedeau ceva -calitativ-:
-Merge, nu? Parcă ar merge așa, oleacă! zice unul dintre ei.
-Da da, asta ar merge! încuviință celălalt. 
Pentru a vedea și eu gusturile în vogă, parcă m-aș fi uitat așa, curios, dar simțeam în adâncul cerebelului cum Bourdieu mă lovește peste față, el fiind sociologul ce-a scris celebra lucrare Dominația masculină. Deja auzeam în urechi cum totul se rezumă la sex fiindcă toate cadrele: instituțional, lingvistic, social, cultural își aduc aportul la "sexificarea" societății. El mai spune că un exemplu potrivit este dat de faptul că toate cuvintele din jurul nostru au un gen, fie masculin, fie feminin. Părțile feminine ale casei revin în general femeilor, iar cele masculine bărbaților. Totuși, când călătoarea s-a întors de la baie, l-am dat puțin dracului pe Bourdieu și m-am holbat și eu. Ce atâta geniu frustrat care o face pe superiorul (pentru a parafraza o critică interesantă și recentă)? De data asta fluier și eu, și începem toți trei să râdem. Unul dintre ei zice:
-Ehe, dacă bărbatul lasă cartea pentru c*r... asta înseamnă bărbăție adevărată! 

Am râs cu poftă, dar imediat îmi pierdusem moralul, amintindu-mi cartea sociologului, recent terminată. Bourdieu, ori trebuie să dispari tu, ori noi restul. Împreună nu se poate! Rezultatele evidente ale societăților istorice arată că bărbaților le-a plăcut să domine și femeilor... să fie dominate. 
Profesorul, obosit și ignorat în tot acest timp, își puse perdeaua de la geam peste față și se culcă. Peste câteva minute, mă trezesc lovit cu picioarele în mod repetat, pe sub masă. Profesorul se mișca parcă teleghidat. Avea un coșmar. Aproape de Tecuci, se trezise și se dusese pe hol pentru a mânca ceva, dar la întoarcere s-a așezat altundeva (trenul se eliberase vizibil după Focșani). Am coborât la Bârlad. N-am mai vorbit cu profesorul și nu știu dacă îl voi mai vedea vreodată...



Dragoș Obreja





Comentarii

Postări populare