Top 10 cărți decisive pentru mine în 2018
Din fericire, continua surprindere pe care o resimt după niște lecturi potrivite nu continuă nici acum să înceteze, astfel că o să prezint aici, printr-un scurt clasament, zece cărți despre care pot spune că au într-adevăr ceva captivant în ele. Fiecare prin unicitatea sa, aceste lecturi sunt demne de dat mai departe, motiv pentru care nu voi intra în detaliu, ci voi lăsa la latitudinea cititorilor dacă aceste cărți merită achiziționate sau nu. Aș vrea totodată să vă fiu recunoscător celor care mi-ați adresat mesaje, și mulțumiri în urma clasamentului de acum 5 luni, pentru recomandările lăsate acolo și pentru faptul că acel clasament a putut fi o sursă de inspirație pentru unii dintre voi.
10. Insuportabila ușurătate a ființei (Milan Kundera)
În ce măsură ne guvernează sentimentele în zilele noastre? Cum ar trebui să ne raportăm la relația cu celălalt? Putem avea motive să ne îndoim de încrederea în partenerii noștri de conversație? Așa cum spune și titlul, cartea se concentrează pe ideile care arată că, fie că vrem, fie că nu, ființa noastră poate fi ușor de răstălmăcit în numele unor puteri superioare, pe care nu le putem controla, oricât ne-am dori. De asemenea, cine guvernează dragostea? Cum putem să scăpăm de teama pe care ne-o provoacă, asemenea unui continuu, acest sentiment? Printr-un stil beletristic armonios și ușor temător expus, cartea de față încearcă să răspundă la aceste întrebări.
9. Omul care vedea dincolo de chipuri (Eric-Emmanuel Schmitt)
Cum vede viața un ziarist care, muncind fără plată la un patron temperamental și dominat de snobism, încearcă să își găsească sensul prin lupte dificile cu propriul trai? Atunci când principalele resurse de care avem nevoie pentru a supraviețui nu ne pot fi garantate, viața pare să devină un lux. Totuși, în numele datoriei de a surprinde, într-un stil deontologic cât mai jurnalistic, scenele vieții care ne înconjoară, măcar în privința profesiei deținute încercăm să ne mulțumim. Apelez totuși la ideea lui Abraham Maslow, cu celebra sa piramidă a nevoilor, Maslow afirmând că indivizii nu pot accede la nevoie superioare (din vârful piramidei) atunci când nevoile de bază nu sunt satisfăcute. Totuși, aș îndrăzni să afirm că tocmai acest punct de vedere se încearcă a fi combătut de către Schmitt (care, deloc modest, are grijă să își introducă propria viață în roman, incluzându-se inclusiv cu propriul său nume 😅)
8. Cum să lecuiești un fanatic (Amos Oz)
Recent regretatul autor evreu Amos Oz și-a dedicat o bună parte a vieții încercării de a rezolva veșnicele conflicte dintre evrei și arabii palestinieni, în mult contestata regiune a Israelului actual. Acesta vede, în situația de față, compromisul dintre cele două popoare ca fiind o sursă vitală rezolvării unor conflicte care durează de decenii întregi, prin mișcarea sionistă a evreilor de revenire în ceea ce ei numesc „țara sfântă”. Prin răbdare, empatie și compromis, războaiele pentru fiecare petic de pământ ar trebui să înceteze; iar astfel de mișcări, dacă ar fi cu adevărat colective și comune, ar reuși să oprească tendințele unor fanatici sau teroriști care încearcă să acapareze totul. Îi sunt dator autorului pentru o astfel de sugestie, oricând aplicabilă indiferent de teritoriul în care decurge existența fiecăruia.
7. S-au făcut greșeli, dar nu de către mine (Elliot Aronson, Carol Tavris)
În ce context apare nevoia umană de permanentă autojustificare? De ce căutăm să arătăm mereu că avem dreptate? Cum am putea să ne împăcăm cu propria persoană astfel încât să înțelegem că a ne cere iertare atunci când situația o cere nu trebuie să însemne o scădere a stimei de sine? Tocmai spre această nevoie empatică trimit și cei doi autori, psihosociologi de renume și totodată puternic interesați de neajunsurile comunicării interumane. Despre o astfel de nevoie de vulnerabilitate benefică se apelează adesea în literatura cotidiană de specialitate, motiv pentru care aș spune că o astfel de lectură nu poate fi decât una de bun augur. De asemenea, cartea de față a fost detaliată în articolul de față: Aronson, Tavris.
6. Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău (Fredrik Backman)
Pentru nepoțica din roman, totodată protagonista lucrării de față, a avea o bunică „cu superputeri” nu poate fi prea ușor de întâlnit, dat fiind faptul că dizabilitatea fetiței, ușor de stigmatizat atunci când suntem puși față în față cu ea, pare ca și cum nu ar exista atunci când ea se află alături de bunica ei. Bunica romanului ar putea fi considerată în cel mai bun caz excentrică, dacă nu cumva nebună de-a dreptul. Ea scuipă polițiștii, conduce fără permis pentru că în țara ei n-ar trebui să fie necesar așa ceva, își aprinde țigara de fiecare dată la oficiul de poliție atunci când are de așteptat, iar în astfel de contexte legătura dintre cele două personaje capătă o valoare greu de neglijat, motiv pentru care o consider o carte demnă de lectură.
5. Știința voioasă (Friedrich Nietzsche)
Este nihilismul atât de imposibil de înțeles rațional? Ei bine, puterea zvonurilor răspândite social este mai mult decât evidentă în astfel de situații, când lucrări de excepție sunt neglijate doar pentru că autorul este asociat cu anumite curente negre, păcătoase, de la care nu avem ce învăța. Pe lângă celebra sintagmă Dumnezeu e mort, întâlnită în lucrarea de față, Nietzsche arată care este „păcatul” milei, dar și nevoia constantă de a ne raporta la experiențele noastre ca fiind inerent bune sau rele. De asemenea, cum am ajuns să credem în zei? Ce slujim noi, de fapt, chiar și astăzi, la mii de ani de la momentul în care o astfel de idee a fost conceput de un om luminat?
"După moartea lui Buddha, umbra sa mai era un timp arătată timp de secole într-o peșteră- o umbră uriașă și înspăimântătoare. Zeul e mort, dar după cum sunt făcuți oamenii, poate că vor mai exista timp de milenii peșteri în care îi va fi arătată umbra. Iar noi- noi trebuie să-i biruim și umbra!"
4. Cum am ajuns aici? 6 inovații care au făcut lumea modernă (Steven Johnson)
O lucrare foarte bine documentată (bibliografia de la final este cât se poate de concludentă în acest sens), prin care Johnson arată cum am ajuns să ne bucurăm de accesoriile noastre de zi cu zi: smartphone-uri, înghețata cu ciocolată cumpărată de la magazin, becul pe care îl schimbăm atunci când cel folosit s-a ars etc. Cele 6 inovații care au evoluat puternic în timp sunt: Sticla, Frigul, Sunetul, Curățenia, Timpul și Lumina.
Cum era lumea înaintea oglinzilor? Fără vitrine, oglinzile din baie și celelalte modalități de reflectare a chipurilor, oamenii abia reușeau să vadă cum arată în ochiurile de apă. De asemenea, cum a apărut ideea de gheață folosită în băuturi? Dar sunetul, cum a fost inventat? Care a fost impactul social al primei canalizări efectuate cu succes (Chicago)? Cum au reușit și care a fost momentul în care oamenii au putut, pentru prima oară, să își regleze ceasurile fără să mai existe diferențe de câteva minute de la un om la altul? Cum a apărut becul actual și cum de am ajuns pentru prima oară să ne bucurăm de nopți atât de luminate? Toate aceste întrebări sunt clar lămurite de autor în lucrarea sa.
3. Moral Tribes [Triburile morale] (Joshua Greene)
Cum definim moralitatea? Prin exemple elocvente, autorul arată cât de relativă cultural este această idee de moralitate. De ce ceea ce ar fi moral pentru Tribul din Nord este imoral pentru Tribul din Sud? Există vreo cale de consens? Prin astfel de întrebări-cheie, autorul se folosește de ideea de metamoralitate ca soluție pentru identificarea unei morale universale. Abordează de asemenea probleme esențiale de natură logică și psihologică, prin care ia în calcul modul în care este văzută moralitatea în fiecare caz: Dilema prizonierului, dilema tramvaiului, dilema acțiunii colective etc. Cum văd utilitariștii astfel de probleme, dar raționaliștii? Cum trebuie să abordăm ideea de moralitate: filosofic, matematic sau științific? Este vreo soluție superioară? Folosindu-și abilitățile demne de invidiat, Greene răspunde, cu multe detalii, la aceste întrebări.
2. Homo Deus (Yuval Harari)
Pentru profesorul Harari, teama de a expune cele mai crunte adevăruri și dileme ale existenței este puternic camuflată de abilitatea sa extraordinară de a-și expune gândurile. Cum au ajuns masele mari de oameni să creadă în ordini imaginate? Cum l-am conceput noi, în calitate de Sapiens, pe Dumnezeu? Care sunt dumnezeii de care ne bucurăm astăzi? De asemenea, Harari folosește exemple cât se poate de elocvente din experimentele psihosociologice, pentru a demonstra, cu ajutorul cimpanzeilor, faptul că nici indivizii nu persistă în alegerile făcute, ele fiind adesea ghidate de stări anterioare declanșării unui punct culminant. Recomand totodată această carte pentru ca voi să vedeți cum abordează Revoluția română din 1989, inclusiv în contextul postdecembrist, coordonat de FSN și Ion Iliescu. 😉
Pe lângă asta, ce ne arată viitorul? Ar trebui să ne temem de invențiile preponderent robotizate care ne acaparează existența? Algoritmii Big Data, din ce în ce mai perfecționați, tind să răspundă la toate întrebările noastre pur și simplu urmărindu-ne comportamentul online. Nu știu dacă asta ar trebui să ne îngrijoreze sau să ne bucure, probabil ambele, aceeași dilemă fiind păstrată și pentru autor. Totuși, se cuvine să întrebăm: cine deține astăzi puterea?
1. Istoria lui Dumnezeu (Karen Armstrong)
Făcând parte dintr-un ordin monahal catolic, Armstrong părăsește viața măicuțelor atunci când observă faptul că religia, în forma ei actuală, nu îi poate oferi răspunsuri la întrebările care o preocupă. Cine este Dumnezeu? De la primele credințe israelite și până la credința contemporană, autoarea se folosește de un mozaic de date din spectrul religios pentru a arăta faptul că primii monoteiști nu credeau în divinitatea lor (fie ea Iahve, Dumnezeu sau Allah) așa cum credem noi că o făceau. Pur și simplu o carte atât de vastă, încât cu greu aș putea să o explic într-un scurt fragment, motiv pentru care v-aș îndemna la o lectură serioasă, lăsând deoparte temerile și eventualele gânduri negre anticipative. Nici mie nu mi-a venit bine când am aflat, în clasele primare, că Moș Crăciun nu există... 😔
“Știm atât de bine povestea Bibliei și istoria neamului lui Israel, încât avem tendința de a proiecta cunoașterea noastră despre religia iudaică de mai târziu la aceste personaje istorice, care aparțin unei perioade precedente. Ca atare, presupunem că cei trei patriarhi ai lui Israel- Avraam, fiul lui, Isaac, și nepotul său, Iacov- erau monoteiști, deoarece credeau într-un singur Dumnezeu. Dar lucrurile nu par să fi stat așa. Într-adevăr, este mai adecvat să afirmăm că evreii începuturilor erau niște păgâni care împărtășeau multe credințe religioase ale vecinilor din Canaan. Erau, fără îndoială, convinși de existența unor zeități precum Marduk, Baal și Anat, deși poate că nu toți venerau aceeași divinitate.”
Spor la lectură și mulțumesc pentru atenția acordată! :)
Dragoș Obreja
Comentarii