Top 7 cărți care m-au impresionat în 2019

Fiecare an trebuie să ne permită, măcar în clipe foarte scurte, să parcurgem câteva lecturi, oricât de reduse ar fi ele. Cel puțin pentru mine, 2019 a fost anul recomandărilor pe cinste, astfel că voi introduce într-un clasament șapte dintre cele mai apreciate cărți pe care am avut bucuria să le descopăr anul acesta.

7. Trei etaje (Eshkol Nevo)

Trei etaje, trei naratori, trei perspective diferite, toate situate în același bloc. De obicei, cum naratorul este unic și cu tendințe veșnic omnisciente, suntem tentați să empatizăm cu acesta, din moment ce nu avem ocazia să auzim alte puncte de vedere. Nevo mi-a oferit o lecție interesantă, grație cărții sale: adevărul este undeva la mijloc, însă nu vom înțelege niciodată asta dacă ascultăm o singură părere. Nu voi insista aici cu descrierea cărții fiindcă am făcut-o deja chiar aici. 

6. Putinofobia (Giulietto Chiesa)

Deși un fan nedeclarat al Federației Ruse, am apreciat mesajul asupra căruia tot insistă Chiesa: grație succesului Statelor Unite pe toate planurile, au reușit în mod evident să transmită, cam de fiecare dată, că ei sunt „băieții buni”, în timp ce celelalte puteri reprezintă o grupare malefică. Vedem asta oriunde: ziare, declarații politice, filmele Hollywood etc. Chiesa justifică acțiunile Rusiei, de la declarațiile lui Putin la intervențiile militare (cum a fost cazul Crimeei), conferindu-le legimitate într-o lume a tendinței SUA de monopolizare globală. 

5. Împotriva Empatiei (Paul Bloom)

Am dezvoltat conținutul acestei cărți într-un articol separat și recent, ce poate fi găsit aici (click), astfel că lucrarea de față își merită poziția în acest clasament. Care sunt neajunsurile empatiei și de ce este adesea mai degrabă letală decât utilă? Bloom oferă situații bine argumentate, prin care ilustrează cât de nociv este caracterul selectiv al empatiei. Noi decidem cine beneficiază de empatia noastră, iar de multe ori această decizie nu este deloc în acord cu nevoile obiective ale celor din jurul nostru. 

4. De ce bărbații se uită la meci și femeile în oglindă (Allan și Barbara Pease)

Putem considera că, în ziua de azi, soecietatea e una egalitară în ceea ce privește discrepanțele dintre genuri. Sau, din contră, ne putem situa în tabăra feminismului și putem lupta în continuare pentru a considera că diferențele dintre bărbați și femei reprezintă o consecință culturală ce rezultă din societățile patriarhale. Orice am alege, arată soții Allan și Barbara Pease, diferențele neurobiologice dintre bărbați și femei prevalează asupra celor culturale. În opinia celor doi soți, asta explică multe: de ce secretarii sunt într-o majoritate covârșitoare femei, în timp ce fizicienii, chimiștii și piloții de aeronave sunt în mod dominant bărbați. Pe lângă asta, autorii mai arată că peste trei sferturi dintre copiii care manifestă dificultăți de vorbire sunt bărbați. Dintre cele două genuri predominante, femeile ar deține legături interneuronale mult dezvoltate în comparație cu bărbații, astfel explicând cei doi soți abilitățile superioare ale femeilor de a se exterioriza și de a comunica, chiar și în grupuri foarte mari. Ce-i drept, nu putem nega anumite diferențe vitale între cei doi, însă calea cea bună pare să fie tot cea de mijloc. 😊

3. Amintirea palidă a munților (Kazuo Ishiguro)

Un model de inspirație în creațiile mele literare, Ishiguro concepe un Univers al personajelor demn de precizat. Uneori, valorile strămoșilor noștri se bat cap în cap cu cele de astăzi, ceea ce duce la discuții aprinse și, așadar, la adâncirea conflictului dintre generații. Stă mărturie situația în care doi oameni, soț și soție, votează candidați diferiți la ultimele alegeri, spre stupoarea celor care stau la masă și discută despre ei. Cel mai probabil concilierea generațiilor nu va aduce vreodată un final fericit, însă este unul ce merită descris, iar Ishiguro reușește asta într-o manieră desăvârșită. 

2. Istoria albinelor (Maja Lunde)

Trei naratori, de data aceasta amplasați în trei contexte spațio-temporale radical diferite. WIlliam este reprezentantul începutului epocii contemporane, George este cel al timpurilor noastre (începutul secolului XXI), în timp ce Tao ne scrie din preajma anului 2100. Trei povestiri expuse în paralel, aparent fără vreo legătură între ele, arată care este latura comună a acestora: experiența personajelor cu albinele. Deși titlul poate deruta în acest sens, cartea nu este una de istorie per se. 

William descoperă prototipul stupului ideal, pentru a afla ulterior că acesta fusese descoperit de un polonez înaintea sa, ceea ce îi aduce o deprimare pe măsură. George este apicultor de profesie, iar legăturile lui cu apropiații se rezumă la modul în care evoluează viața albinelor sale. Astfel, el caută, de asemenea, prototipul stupului ideal, dat fiind faptul că albinele sunt amenințate de Colony Collapse Disorder, care determină dispariția albinelor și de aici consecințele aferente asupra ecosistemului. Nu în ultimul rând, Tao este o femeie în căutarea fiului ei, într-o societate chineză a anului 2100, unde albinele par să nu mai existe. O serie de împrejurări îi determină pe medicii chinezi să-l ascundă pe copil de părinții săi, spre disperarea lui Tao, care pornește în căutarea lui prin spitalele din Beijing. Desigur, chiar și în acest mister sunt implicate albinele, după cum va vedea cititorul. 

1. The Essence of Vedanta (Brian Hodkinson)

Cum nu putem vorbi vreodată despre o abordare exhaustivă a acestei religii antice nici măcar în o mie de pagini, trebuie să ne mulțumim cu ceea ce ne este oferit. Astfel, Hodkinson dedică această carte Vedantei, aceasta fiind partea filosofică de la finele Vedelor. Principalele concepte din hinduism sunt abordate în manieră hindusă, ceea ce aduce un surplus de valoare lucrării sale. Sinele, Natura, Conștiința se bucură de guvernarea lui Brahman, care reprezintă Esența Universului. Lumea înconjurătoare poate fi percepută ca iluzie (maya) sau, din contră, ea poate fi parte integrantă din ființa noastră, supusă legilor lui Brahman. 

*Loc Special. Miturile Greciei Antice (Robert Graves)

Dacă în ceea ce privește hinduismul cu greu am putea vorbi despre o lucrare exhaustivă, lucrarea lui Graves despre mitologia greacă (aprox. 700 de pagini) este una cât se poate de completă. Nu cred să existe vreun nume de zeu, semizeu, rege, muritor sau orice rudă a acestuia, care să scape nemenționată și totuși să aibă vreo influență în mitologia elenă sau preelenă. 

Cum informațiile diferă adesea de la un mitolog la altul, Graves expune toate părerile existente, dat fiind faptul că un astfel de consens privind locurile, faptele și acțiunile este puțin spus imposibil. În final, cartea oferă o colecție de hărți sugestive, care să încadreze spațial faptele mitologice. Cei mai mulți am fost obișnuiți cu separarea clasică făcută de Alexandru Mitru, cea între „Zei” și „Eroi”, dând impresia unor întâmplări separate, fără vreo legătură între ele. Graves unește cu succes scenele, conferindu-le o cronologie cel puțin verosimilă, dacă nu chiar infailibilă. Este de departe cartea câștigătoare a acestui clasament, întocmai prin tactul și multitudinea surselor folosite. 

Dragoș Obreja