Când un minimum de decență se impune
Da, un minimum de decență se cam impune la un moment dat. Însă problema este că decența se află în strânsă legătură cu nivelul de inteligență. Ce contează ce spun Șora, Pleșu sau Djuvara? Ce informații au ei? E mai important să ascultăm aceleași acuzații zilnice, care circulă deja sub forma unei doctrine, transmisă de la o generație la alta de către părinții și bunicii care au crescut cu manualele de istorie comuniste, nu-i așa? Pe cei care, dacă ar sta în zonă, s-ar duce zi de zi să plângă la mormintele lui Dej și Ceaușescu, nu?
Știe cineva cât își doreau comuniștii ca regele să rămână în Londra? Știe cineva ce șoc au avut când, după nunta din Londra, se întoarce înapoi în țara sa, deja acaparată de comuniști?
Mai știe cineva cum a venit Groza disperat în audiență la rege, pentru a-i spune (cu pistolul în buzunar) că dacă nu va pleca înapoi, va avea și el soarta lui Antonescu (pe lângă amenințarea cu moartea studenților capturați de comuniști)?
Bine spunea Andrei Pleșu, când a spus că suntem o nație cărora le plac parastasurile. Cât este un om puternic și spiritual în viață, căutăm să îl desființăm și să aruncăm cu mocirlă în el, însă după moartea lui plâng chiar și neo-comuniștii, astăzi influenți oameni ai politicii românești.
Chiar trebuie să fii Monarhia salvează România ca să poți înțelege toate lucrurile astea? Asta e tot ce puteți oferi? Ca să nu mai spun că anumiți indivizi cred că acum, trenul regal se îndreaptă cu sicriul gol al regelui spre Curtea de Argeș, că el e oale și ulcele de prin 2002/2014 (depinde dacă fac parte din clica I sau clica II a dezinformaților).
Asta e tot ce-i puteți oferi, nu-i așa? E o oarecare enigmă pentru mine. De ce cei care consideră că regele a furat aurul, a murit în 2002/2014, este un criminal de război, a făcut pact cu Stalin și cu Dracul, de ce toți aceștia nu știu mai nimic, spre exemplu, despre războaiele mondiale și despre instaurarea comunismului în România? De ce? Mi-a fost suficient să le strecor câte o întrebare de genul: "De partea cui a luptat la început România?/ Pentru ce e celebră ziua de 23 august 1944? De ce crezi că a fost arestat Antonescu?". Dacă la una din întrebările astea auzi reacții de tipul "Dar mai dă-l în mă-sa de spurcat/ M-ai înnebunit cu regele ăsta" cred că poți înțelege din ce categorie face parte interlocutorul tău.
Bineînțeles, am ajuns în perioada intelectualilor emancipați, a acelor intelectuali de tipul "tranziția finală", care găsesc în Pleșu, Djuvara și Șora niște dobitoci sau, în caz că dai de un om mai subtil, mai "depășiți". Normal că nu-ți plac oamenii ăștia când îți vorbesc liber despre cum justiția intră, în prezent, sub politic, ca în 1948-1989, cum toți cercetații penal și devianții dovediți- practic sunt liberi să facă ce vor atâta timp cât s-au încadrat politic unde trebuie. Da, sunt depășiți, nu? Niște bătrâni, dă-i drecu'! Parcă mai mare dreptate are mamaie de la Antena 3 decât ăștia care s-au stricat de atâta carte.
Tuturor, însă, le-aș recomanda o carte pe care am cumpărat-o zilele acestea din București. Se numește Convorbiri cu Mihai I al României, scrisă de Mircea Ciobanu.
Cel mai des auzeam, de data asta, sintagma "De ce n-a fost în stare criminalul ăsta să lupte pentru țara lui, dacă și-o dorea atât de tare?". Știu, știu, revenim întocmai la ceea ce scriam mai sus despre o lipsă totală a informației istorice. Și nu mă refer doar la denaturarea adevărului istoric, fiindcă dacă vrei să denaturezi un adevăr istoric, trebuie întâi să îl știi...
Voi cita însă 2 paragrafe din cartea amintită mai sus, unde pot fi de acord în totalitate cu spusele regelui, fiind surprins să văd că regele spusese cu câțiva ani în urmă ceea ce eu credeam despre acest moment-cheie din WWII.
Oau, da, chiar a existat un acord între Churchill și Stalin și ghici ce, chiar a fost pus în aplicare cu sfințenie. O imagine a acestui acord o voi atașa mai jos. Stalin și Churchill stabiliseră elegant, frumușel, cum în 1944, 90% din țara noastră va fi supusă controlului sovietic, iar 10% celui britanic (simbolic, desigur. Nu cunosc să fi avut Churchill vreo contribuție pentru România după momentul 1948).
Am scris acest articol ca reacție la incultura manifestată sub forma: "Dacă își iubea regele țara, trebuie să stea să lupte până în ultimul moment/ N-a făcut nimic altceva decât să fugă cu aurul țării noastre". Rămâne să trageți concluzii pe care le doriți dumneavoastră. Până atunci, eu mă înclin în fața rolului Majestății Sale și, totodată, condoleanțe!
Dragoș Obreja
Știe cineva cât își doreau comuniștii ca regele să rămână în Londra? Știe cineva ce șoc au avut când, după nunta din Londra, se întoarce înapoi în țara sa, deja acaparată de comuniști?
Mai știe cineva cum a venit Groza disperat în audiență la rege, pentru a-i spune (cu pistolul în buzunar) că dacă nu va pleca înapoi, va avea și el soarta lui Antonescu (pe lângă amenințarea cu moartea studenților capturați de comuniști)?
Bine spunea Andrei Pleșu, când a spus că suntem o nație cărora le plac parastasurile. Cât este un om puternic și spiritual în viață, căutăm să îl desființăm și să aruncăm cu mocirlă în el, însă după moartea lui plâng chiar și neo-comuniștii, astăzi influenți oameni ai politicii românești.
Chiar trebuie să fii Monarhia salvează România ca să poți înțelege toate lucrurile astea? Asta e tot ce puteți oferi? Ca să nu mai spun că anumiți indivizi cred că acum, trenul regal se îndreaptă cu sicriul gol al regelui spre Curtea de Argeș, că el e oale și ulcele de prin 2002/2014 (depinde dacă fac parte din clica I sau clica II a dezinformaților).
Asta e tot ce-i puteți oferi, nu-i așa? E o oarecare enigmă pentru mine. De ce cei care consideră că regele a furat aurul, a murit în 2002/2014, este un criminal de război, a făcut pact cu Stalin și cu Dracul, de ce toți aceștia nu știu mai nimic, spre exemplu, despre războaiele mondiale și despre instaurarea comunismului în România? De ce? Mi-a fost suficient să le strecor câte o întrebare de genul: "De partea cui a luptat la început România?/ Pentru ce e celebră ziua de 23 august 1944? De ce crezi că a fost arestat Antonescu?". Dacă la una din întrebările astea auzi reacții de tipul "Dar mai dă-l în mă-sa de spurcat/ M-ai înnebunit cu regele ăsta" cred că poți înțelege din ce categorie face parte interlocutorul tău.
Bineînțeles, am ajuns în perioada intelectualilor emancipați, a acelor intelectuali de tipul "tranziția finală", care găsesc în Pleșu, Djuvara și Șora niște dobitoci sau, în caz că dai de un om mai subtil, mai "depășiți". Normal că nu-ți plac oamenii ăștia când îți vorbesc liber despre cum justiția intră, în prezent, sub politic, ca în 1948-1989, cum toți cercetații penal și devianții dovediți- practic sunt liberi să facă ce vor atâta timp cât s-au încadrat politic unde trebuie. Da, sunt depășiți, nu? Niște bătrâni, dă-i drecu'! Parcă mai mare dreptate are mamaie de la Antena 3 decât ăștia care s-au stricat de atâta carte.
Tuturor, însă, le-aș recomanda o carte pe care am cumpărat-o zilele acestea din București. Se numește Convorbiri cu Mihai I al României, scrisă de Mircea Ciobanu.
Cel mai des auzeam, de data asta, sintagma "De ce n-a fost în stare criminalul ăsta să lupte pentru țara lui, dacă și-o dorea atât de tare?". Știu, știu, revenim întocmai la ceea ce scriam mai sus despre o lipsă totală a informației istorice. Și nu mă refer doar la denaturarea adevărului istoric, fiindcă dacă vrei să denaturezi un adevăr istoric, trebuie întâi să îl știi...
Voi cita însă 2 paragrafe din cartea amintită mai sus, unde pot fi de acord în totalitate cu spusele regelui, fiind surprins să văd că regele spusese cu câțiva ani în urmă ceea ce eu credeam despre acest moment-cheie din WWII.
M.C.: Care vi se pare momentul cel mai important din desfășurarea celui de-al doilea război mondial?
M: Cred că mai important decât însăși bătălia pentru Stalingrad, unde se spune că soarta războiului a fost pecetluită, a fost momentul când Churchill a pus pe hârtie procentele care stabileau câtă influență vor avea rușii și câtă Aliații în țările est-europene. Churchill le-ar fi scris pe o hârtie oarecare, Stalin s-ar fi uitat la ele lung și ar fi dat din cap în semn de aprobare, cu un zâmbet șiret pe față, iar Churchill ar fi spus "Să-l luăm încet, pentru că trebuie să-l conving și pe Roosevelt..."...
Oau, da, chiar a existat un acord între Churchill și Stalin și ghici ce, chiar a fost pus în aplicare cu sfințenie. O imagine a acestui acord o voi atașa mai jos. Stalin și Churchill stabiliseră elegant, frumușel, cum în 1944, 90% din țara noastră va fi supusă controlului sovietic, iar 10% celui britanic (simbolic, desigur. Nu cunosc să fi avut Churchill vreo contribuție pentru România după momentul 1948).
Am scris acest articol ca reacție la incultura manifestată sub forma: "Dacă își iubea regele țara, trebuie să stea să lupte până în ultimul moment/ N-a făcut nimic altceva decât să fugă cu aurul țării noastre". Rămâne să trageți concluzii pe care le doriți dumneavoastră. Până atunci, eu mă înclin în fața rolului Majestății Sale și, totodată, condoleanțe!
Dragoș Obreja
Comentarii