Culese din preajma sărbătorilor
Aș înainta o teorie interesantă (în caz că ea nu există deja), conform căreia, oricât ai mânca și orice ai mânca, e imposibil să te îngrași când efortul intelectual este intens aproximativ 10h/zi. Desigur, problemele premergătoare stresului apar și ele, dar ele afectează pielea și nu voi intra în detalii sumbre aici. Sesiunea pare să nu țină cont de sărbători, este de datoria noastră de membri ai societății ex-comuniste să planificăm totul, până și porția zilnică de învățat. Că unii o calculează șui și ies prea multe ore, este și acesta un dezavantaj.
Când eram la Biblioteca Națională în ultimele zile petrecute la București înainte de vacanță, m-am împrietenit cu un gardian foarte amabil, care îmi vorbise pe scurt despre istoricul nespus al bibliotecii. Se pare că situațiile- de care eu mă temeam cel mai mult- chiar au existat. De la un studiu continuu și lipsit de cumpătare, unii indivizi din Bibliotecă începeau să țipe (dominați de o furie isterică), sau să plângă din senin, tulburând liniștea aparent divină ce domnește zi de zi în cea mai importantă clădire de acest gen din țară. Din păcate, acești indivizi au primit interdicția de a mai intra vreodată în bibliotecă. Prin intermediul unor astfel de relații informale din cadre formale, se pare că mi-a fost dat să aflu mai multe decât m-aș fi așteptat. Și toate astea la o întâlnire întâmplătoare pe holurile gigantice din bibliotecă. Dar asta e altă mâncare de pește...
Articolul de față este menit să se rezume la vacanță, la sărbători, la acei prieteni și acele rude care știu să înveselească atmosfera de grup. Tipologiile rămân, desigur, în aceeași asemănare izbitoare cu romanele realiste. Unele persoane te întreabă dacă ai iubită sau restanță, altele te întreabă dacă vrei să rămâi în România, altele încă bănuiesc că ești slab pentru că nu mănânci, în timp ce majoritatea se amuză dacă știi să oferi răspunsul potrivit la momentul potrivit. Cel mai probabil, când sociologul Ulrich Beck vorbea de societatea riscului, avea ca termeni de referință apropiații mei...😅
Din păcate, nu putem satisface expectațiile tuturor, cel mai adesea chiar cei din familie dovedindu-se a fi cei mai exigenți cu apropiații. Până la un anumit punct, trebuie să recunosc, nu e un lucru rău.
Ce ne facem, însă, cu stresul? Așa cum Marx își terminase manuscrisul din apropierea morții sale (manuscris atașat ulterior giganticei sale lucrări "CAPITALUL") cu întrebarea Ce anume constituie clasa?, aș întreba și eu, nedumerit și aproape sigur blestemat, Ce anume constituie stresul? Atâta timp cât marele sociolog și economist nu a reușit să își ofere răspunsul la întrebarea care îl măcina o viață întreagă, care ar fi șansele ca eu să pot găsi un răspuns la problema aceasta?
E de datoria noastră, cred, să mai atenuăm această problemă atât de răspândită în ziua de astăzi. După cum spunea Yuval Harari, noi ne-am fi așteptat ca trecerea de la cele 5-10 scrisori pe an în secolele XVII-XIX la sutele de emailuri primite astăzi în fiecare zi să ne ușureze viața, însă această viteză nu a făcut decât să ne accelereze alarmant ritmul existenței. Acestea, cred eu, contribuie în mare măsură la ceea ce numim stres.
Ceva, însă, m-a bucurat nespus de sărbători. Că tot veni vorba de emailuri, le-am primit atât din partea unor profesori din liceu, cât și din partea unor colegi și profesori din facultate, în care îmi spuneau că îmi urmăresc frecvent postările de pe blog. Mulțumesc! O consider o mare bucurie și tocmai de aceea încerc să mai scriu din când în când.
În temă (cât de cât) cu articolul, aș recomanda unor elevi (astăzi la liceu) să renunțe la ideea de rezumat online pentru lecturile de la limba și literatura română. Am aflat că până și Ion (de Liviu Rebreanu) are rolul său în societatea de astăzi. Oricum, Enigma Otiliei (de G. Călinescu) aș recomanda-o tuturor, fără excepție. Nu, rezumatul nu se pune. Veți înțelege de ce, mai ales dacă încă vă petreceți sărbătorile în familie.
Dragoș Obreja
Când eram la Biblioteca Națională în ultimele zile petrecute la București înainte de vacanță, m-am împrietenit cu un gardian foarte amabil, care îmi vorbise pe scurt despre istoricul nespus al bibliotecii. Se pare că situațiile- de care eu mă temeam cel mai mult- chiar au existat. De la un studiu continuu și lipsit de cumpătare, unii indivizi din Bibliotecă începeau să țipe (dominați de o furie isterică), sau să plângă din senin, tulburând liniștea aparent divină ce domnește zi de zi în cea mai importantă clădire de acest gen din țară. Din păcate, acești indivizi au primit interdicția de a mai intra vreodată în bibliotecă. Prin intermediul unor astfel de relații informale din cadre formale, se pare că mi-a fost dat să aflu mai multe decât m-aș fi așteptat. Și toate astea la o întâlnire întâmplătoare pe holurile gigantice din bibliotecă. Dar asta e altă mâncare de pește...
Articolul de față este menit să se rezume la vacanță, la sărbători, la acei prieteni și acele rude care știu să înveselească atmosfera de grup. Tipologiile rămân, desigur, în aceeași asemănare izbitoare cu romanele realiste. Unele persoane te întreabă dacă ai iubită sau restanță, altele te întreabă dacă vrei să rămâi în România, altele încă bănuiesc că ești slab pentru că nu mănânci, în timp ce majoritatea se amuză dacă știi să oferi răspunsul potrivit la momentul potrivit. Cel mai probabil, când sociologul Ulrich Beck vorbea de societatea riscului, avea ca termeni de referință apropiații mei...😅
Din păcate, nu putem satisface expectațiile tuturor, cel mai adesea chiar cei din familie dovedindu-se a fi cei mai exigenți cu apropiații. Până la un anumit punct, trebuie să recunosc, nu e un lucru rău.
Ce ne facem, însă, cu stresul? Așa cum Marx își terminase manuscrisul din apropierea morții sale (manuscris atașat ulterior giganticei sale lucrări "CAPITALUL") cu întrebarea Ce anume constituie clasa?, aș întreba și eu, nedumerit și aproape sigur blestemat, Ce anume constituie stresul? Atâta timp cât marele sociolog și economist nu a reușit să își ofere răspunsul la întrebarea care îl măcina o viață întreagă, care ar fi șansele ca eu să pot găsi un răspuns la problema aceasta?
E de datoria noastră, cred, să mai atenuăm această problemă atât de răspândită în ziua de astăzi. După cum spunea Yuval Harari, noi ne-am fi așteptat ca trecerea de la cele 5-10 scrisori pe an în secolele XVII-XIX la sutele de emailuri primite astăzi în fiecare zi să ne ușureze viața, însă această viteză nu a făcut decât să ne accelereze alarmant ritmul existenței. Acestea, cred eu, contribuie în mare măsură la ceea ce numim stres.
Ceva, însă, m-a bucurat nespus de sărbători. Că tot veni vorba de emailuri, le-am primit atât din partea unor profesori din liceu, cât și din partea unor colegi și profesori din facultate, în care îmi spuneau că îmi urmăresc frecvent postările de pe blog. Mulțumesc! O consider o mare bucurie și tocmai de aceea încerc să mai scriu din când în când.
În temă (cât de cât) cu articolul, aș recomanda unor elevi (astăzi la liceu) să renunțe la ideea de rezumat online pentru lecturile de la limba și literatura română. Am aflat că până și Ion (de Liviu Rebreanu) are rolul său în societatea de astăzi. Oricum, Enigma Otiliei (de G. Călinescu) aș recomanda-o tuturor, fără excepție. Nu, rezumatul nu se pune. Veți înțelege de ce, mai ales dacă încă vă petreceți sărbătorile în familie.
Dragoș Obreja
Comentarii