Politicul românesc, sociologic și antropologic

Ce am putea spune dpdv sociologic?

Făcându-mi în unanimitate prezențele la cursul de sociologie despre devianță, am aflat că politicul poate fi analizat într-o multitudine de perspective, toate având specific sociologic.
În primul rând, aflăm că funcționaliștii s-au preocupat de doctrina meritului, prin care indivizii pot activa în anumite structuri sociale specifice mai ales pe baza meritului propriu. Din păcate, după cum constată sociologii,

  "Doctrina meritului... tinde să fie înlocuită în bună măsură de doctrina cinică a spiritului descurcăreț" (Dobrică, P., în Vlăsceanu, L.)

Într-o oarecare măsură am fost captivat de scrierile lui Sutherland, sociolog specializat în studiul devianței, amintind și el de criminalitatea gulerelor albe (white collar criminality), adică toate acele acte sancționabile, comise de specialiștii din diverse domenii: oameni de afaceri, oameni politici, înalți funcționari etc.
Să revenim acum la sancțiunile aplicate politicienilor (sau care ar fi trebuit să fie aplicate). De ce membrii care aparțin claselor inferioare sunt sancționați predominant penal, în timp ce indivizii din clasele superioare (upper-class) capătă sancțiuni civile și/sau administrative? Parafrazând spusele lui Sutherland, ar părea că avem răspunsul: "gulerele albe" capătă accesul la resursele necesare ce le permite întocmai o camuflare a comportamentelor lor susceptibile. (Sutherland)
De aici, anumite concluzii și întrebări cred că sunt necesare. De unde capătă politicienii această putere exacerbată ce tinde spre o imunitate absolută? De ce este nevoie ca ei să fie protejați de sfera penalului? Din câte putem vedea, gulerele albe ale politicului românesc (și nu numai) sunt în mod cert capabile de o putere similară celor ce conduceau în regimurile totalitare ale secolului trecut. Orice sancțiune penală care atacă un membru influent duce adesea la modificarea codurilor de legi, astfel încât întocmai sancțiunea respectivă să nu mai fie considerată legitimă, sau pur și simplu intensitatea sancțiunii respective să scadă drastic pentru white collar.

Revin, deci, la ceea ce afirmă profesorul Petronel Dobrică, reflectând într-un mod concis situația relativității devianței:

"Cu alte cuvinte, un fapt poate fi normal într-o societate și anormal în altă societate; în aceeași societate, același fapt poate fi considerat normal la momentul t1 și anormal, patologic, la momentul t2." (Durkheim apud Dobrică)

Mai devine o crimă cu adevărat crimă, din moment ce caracterul ei relativ apare atât spațial cât și temporal? Nu am reveni, oare, la ceea ce Nietzsche numește supraom? Să fie oare cu adevărat un supraom un reprezentant al gulerelor albe din sfera politicului?
Astfel, sub ipocrizia motivării "necesității colective" a modificărilor legilor, toate acestea devin, de fapt, cele mai meschine scopuri ce vin în ajutorul unor grupuri restrânse, sancționabile penal în orice moment.
Revenind la politicul românesc (care face, la urma urmei, subiectul acestui articol), cred că mai putem vorbi de ceea ce sociologul H. Becker (un alt specialist în sociologia devianței) numește "devianță secretă". Aceasta apare atunci când individul știe că a încălcat o normă, însă acest lucru nu este (încă) cunoscut de către ceilalți. Este foarte probabil ca motivul devianței secrete să constituie factorul cheie al acestor tentative repetate de a controla justiția.
Dacă dispare devianța secretă, ajungem la a doua etapă a carierei sociale deviante: desemnarea sa publică, stigmatizarea sa ca fiind deviant, așa cum vedem/auzim adesea replici precum: "Drogatul/ homosexualul/ idiotul". Nici clasa politică românească nu a scăpat de stigmatizările stereotipice, dat fiind faptul că majoritatea indivizilor îi văd pe politicieni ca fiind "hoți/ parșivi/ mârșavi". Sunt suficiente doar câteva imagini cu Dragnea, Udrea, Tăriceanu sau Băsescu pentru ca populația să-și pregătească arsenalul de noroi și roșii.

Cum rămâne cu latura antropologică?

Această latură mi-a venit în minte când am citit un articol antropologic despre aspectul dinților. Antropoloaga Krisztina Fehervary răspunde la anumite întrebări despre simbolistica aspectului dinților în spațiul public. În acest interviu, scena9.ro afirmă că:

"Pe această linie, în cazul lui Liviu Dragnea, dinții neîngrijiți au fost asimilați cu corupția. A fost un pas mai departe, cumva. A mai fost o discuție intensă la vremea aceea în jurul dinților. Articolul lui Gabriel Liiceanu se referea la România gurilor știrbe, cea a oamenilor care protestau de partea guvernului social-democrat. Liiceanu îi privea, între altele, ca pe niște victime ale politicienilor. Dinții sunt și politici, într-un fel. " (Scena9.ro)

Răspunsul antropoloagei sosește și el:

"Absolut. Specificitatea unui loc e foarte importantă. În Statele Unite, oamenii fără dinți sunt considerați ignoranți, iar progresiștii spun că aceștia sunt niște creduli confiscați de Trump. Înainte de a include dinții, discursul acesta vechi era despre mase, despre oameni care nu pot gândi pentru ei înșiși, care nu sunt întreprinzători, care sunt obișnuiți ca statul să plătească pentru ei, să ia decizii pentru ei, etcetera. "  (Krisztina Fehervary)

Astfel, ca un mesaj transmis în mod inconștient și indirect, putem înțelege, cred, de ce un anumit partid are electoratul său specific. Aspectul pare să fie întotdeauna decisiv în realizarea afilierilor de toate zilele.


Dragoș Obreja