A sincere world

Unde putem întâlni o așa naturalețe a stilului, așa cum ne este dat să ne vedem în romanele lui Kundera? Stilul aparent simplu al autorului nu face, cred eu, decât să amplifice și mai mult autenticitatea și verosimilitatea vieții de zi cu zi.

Mică trimitere

Este acest univers al vieții de zi cu zi, într-adevăr benefic pentru a fi expus în mediul literar? Kundera pare să răspundă afirmativ la această întrebare. Probabil mult prea influențat de regimul comunist din Cehoslovacia, acesta îl sacrifică până și pe micul artist Jaromil (din Viața e în altă parte), făcându-l membru comunist. Să fie, însă, un adevărat sacrificiu în ochii scriitorului? Voi reveni la acest roman cu altă ocazie.

Mă interesează în mod special romanul Identitatea. Amalgamul stărilor personajelor, îmbinate cu aparenta monotonie a vieții cotidiene, arată cu ce tact ireproșabil este conturat întregul său roman. Stările apar gradat, odată cu gândurile și acțiunile întreprinse. Ce poate fi mai natural de-atât? Cum ne apar stările zilnice, dacă nu brusc?

"Seara, în vacarmul de motoare și claxoane, Chantal se întoarse obosită acasă. Nerăbdătoare să găsească liniștea, deschise ușa imobilului, dar auzi lovituri de ciocan și strigăte de muncitori. Liftul era stricat. Urcând scările, simțea cum o inundă odiosul val de căldură, iar loviturile ce răsunau în casa scării păreau un duruit de tobe ce însoțeau căldura, amplificând-o, exagerând-o apoteotic. Scăldată în sudoare, se opri la ușa apartamentului și așteptă un minut: nu voia ca Jean-Marc s-o vadă cu masca aceea roșie"

Tensiunea acelor gânduri acaparatoare apare și ea, întocmai în decursul unei treceri mai mult sau mai puțin firești a evenimentelor. Or, putem vorbi cu adevărat de un "firesc" situațional? Chantal nu știe dacă bărbatul care îi scrie scrisori este exact bărbatul care o privise insistent, zilele trecute. Ea nici nu știe în ce măsură soțul ei l-ar considera un "amant" în evantualitatea în care i-ar găsi scrisorile. Dat fiind acest mister, de ce ascunde Chantal acele scrisori de soțul ei?

Desigur, tensiunea romanului crește, evenimentele se precipită într-o manieră incontestabil autentică. Jean-Marc, iubitul lui Chantal, începe să facă anumite introspecții, toate pe seama comportamentului iubitei.

"Jean-Marc își amintește ziua în care, mergând împreună pe stradă, fără să-și spună nimic, pe lângă trecători necunoscuți, Chantal a roșit dintr-odată. De ce? Era inexplicabil. Surprins, Jean-Marc nu s-a putut stăpâni <Ai roșit! De ce ai roșit?>. Nu a primit răspuns și a fost tulburat văzând că în ea se petrecea ceva despre care el nu știa nimic...

Gelozia lui nu semăna cu gelozia pe care o cunoscuse în tinerețe, când imaginația stârnea o chinuitoare fantezie erotică; acum era mai puțin dureroasă, dar mai distrugătoare: pe nesimțite, ea transforma o femeie iubită în simulacru de femeie iubită."

După cum spuneam, mi se pare cel puțin decent din punct de vedere deontologic să nu dezvălui aici finalul romanului, fiindcă asta ar însemna o eliminare a oricărui mister necesar curioșilor, așa cum Lucian Blaga vorbea despre cunoașterea luciferică în lucrarea sa de filosofie "Trilogia cunoașterii" (1943).
Romanul este, cred eu, pe cât de scurt, pe atât de cuprinzător, motiv pentru care numeroase surse online menționau romanul lui Kundera în categoria scrierilor recomandate. Nimeni nu poate fi în măsură să renunțe definitiv la introspecții.

Dragoș Obreja