Absența contextualizării
Cu toate că probabil nu beneficiază nici pe departe de atenția cuvenită, cred că pericolul lipsei contextualizării în momente precise nu poate provoca decât un dezastru fără precedent. Voi începe, întâi de toate, cu un fragment sugestiv din Nicolae Iorga.
Să fie oare o grandoare iluzorie cea pe care o susține Iorga? Un fel de ideal ipocrit, venit din partea unui cărturar în cauză? Nu e cumva mai mult de atât? În fapt, oare de ce ne recomandă Iorga să parcurgem integral scrierile care ne trec prin mâini? Personal, pot afirma faptul că, deși nu vei câștiga neapărat simpatia profesorului căruia îi contrazici o anumită idee, reușești să îți dezvolți o gândire critică, ghidată de principii temeinice. Garantat, nu are rost să te aștepți la o simpatie pe termen lung din partea unor astfel de indivizi; indivizi despre care tot Iorga vorbește într-o manieră cel puțin precisă.
Nu cred că ideea de a citi orice este neapărat o soluție eficientă pe termen lung. Întâi de toate, se observă că o triere a anumitor cărți poate influența în mod decisiv percepția pe care ne-o conturăm, treptat, despre viață. Pe de altă parte, nu înțeleg originea acestei pretenții iluzorii de a pretinde că știi totul. Pentru a cita din Max Horkheimer:
Dacă tot vorbeam de Iorga, care ar fi rolul studierii istoriei poporului căruia îi aparții? În mod cert observăm aici cât de valabilă este ideea de identitate națională. Cum putem recunoaște un individ căruia îi lipsește această identitate? Destul de simplu. Va folosi cel mai adesea replicile care îi devin o obișnuință, cum ar fi: "Românii sunt cea mai de rahat nație/ Ce-aș fi vrut să fiu nazist de rasă pură/ Eu nu sunt rasist, mă, dar pur și simplu nu suport țiganii" etc.
Că tot amintisem despre pericolul necorelării unor concepte specifice și al lipsei contextului, cred că se cuvine să spunem câteva vorbe și despre politic în general, mai ales în aceste vremuri tulburi și totodată unice pe continent. Voi apela la același Mills, autorul Imaginației sociologice.
Mai putem înțelege rolul studierii istoriei? Nu știu câți își dau seama de pericolul la care se expun, în contextul în care numărul de ore de istorie capătă o restrângere permanentă din curriculumul preuniversitar. Cum ai putea să ștergi demnitatea unui popor mai simplu decât prin reducerea/ eliminarea acelor discipline care îl învață să-și pună întrebări (istorie, geografie, filosofie, sociologie)?
Dragoș Obreja
"Este obiceiul de a nu citi niciodată o carte în întregime, ci de a culege ceea ce îți trebuie pentru un scop și mai târziu îți faci o curioasă iluzie. Vine vorba de cutare și zici: Da, știu, am întrebuințat cartea lui. Întrebarea nu e dacă ai întrebuințat-o... ci dacă ai citit cartea în întregime, dacă ai recitit-o, dacă ai mistuit-o, spre a culege aceea ce se putea culege din sinteza adâncă, din scopul superior al acelei cărți" (Iorga, 1999)
Să fie oare o grandoare iluzorie cea pe care o susține Iorga? Un fel de ideal ipocrit, venit din partea unui cărturar în cauză? Nu e cumva mai mult de atât? În fapt, oare de ce ne recomandă Iorga să parcurgem integral scrierile care ne trec prin mâini? Personal, pot afirma faptul că, deși nu vei câștiga neapărat simpatia profesorului căruia îi contrazici o anumită idee, reușești să îți dezvolți o gândire critică, ghidată de principii temeinice. Garantat, nu are rost să te aștepți la o simpatie pe termen lung din partea unor astfel de indivizi; indivizi despre care tot Iorga vorbește într-o manieră cel puțin precisă.
"Aceasta este o mai bună inițiere în studiile istorice decât dacă ați căpătat de trei sau patru ori în anii Dv. de studii aprecierea entuziastă a unui profesor, care și el nu vede decât pe ici până acolo și este gata să tragă cu tinerii împotriva celor care văd ceva mai depărtișor decât locul unde el a bătut țărușul." (ibidem)
Nu cred că ideea de a citi orice este neapărat o soluție eficientă pe termen lung. Întâi de toate, se observă că o triere a anumitor cărți poate influența în mod decisiv percepția pe care ne-o conturăm, treptat, despre viață. Pe de altă parte, nu înțeleg originea acestei pretenții iluzorii de a pretinde că știi totul. Pentru a cita din Max Horkheimer:
"Avertismentele continue împotriva concluziilor premature și a generalizărilor nebuloase implică, dacă nu sunt circumscrise în mod calificat, un posibil tabu al oricărei gândiri. Dacă orice idee trebuie să fie ținută în suspensie până va fi pe deplin confirmată, nu mai pare posibilă nici o abordare fundamentală și ne vom limita la nivelul simptomelor." (Horkheimer apud Mills, 1975)Ar putea hipercriticismul să aducă vreun beneficiu pe termen lung? Încercând prin cea mai weberiană comprehensiune să înțeleg ideile amintite mai sus, am observat că scopul unei astfel de atitudini nu poate fi decât acela al dobândirii atenției publice, veșnic tentantă în anumite contexte specifice și în anumite grupuri de indivizi.
Dacă tot vorbeam de Iorga, care ar fi rolul studierii istoriei poporului căruia îi aparții? În mod cert observăm aici cât de valabilă este ideea de identitate națională. Cum putem recunoaște un individ căruia îi lipsește această identitate? Destul de simplu. Va folosi cel mai adesea replicile care îi devin o obișnuință, cum ar fi: "Românii sunt cea mai de rahat nație/ Ce-aș fi vrut să fiu nazist de rasă pură/ Eu nu sunt rasist, mă, dar pur și simplu nu suport țiganii" etc.
Că tot amintisem despre pericolul necorelării unor concepte specifice și al lipsei contextului, cred că se cuvine să spunem câteva vorbe și despre politic în general, mai ales în aceste vremuri tulburi și totodată unice pe continent. Voi apela la același Mills, autorul Imaginației sociologice.
“Calitatea politicii depinde foarte mult de calitățile intelectuale ale celor care o fac. Dacă filosoful ar deveni rege, aș fi tentat să părăsesc regatul lui, dar când regii nu au nici o filosofie, nu sunt ei oare incapabili de o guvernare responsabilă?” (Mills, 1975)
Mai putem înțelege rolul studierii istoriei? Nu știu câți își dau seama de pericolul la care se expun, în contextul în care numărul de ore de istorie capătă o restrângere permanentă din curriculumul preuniversitar. Cum ai putea să ștergi demnitatea unui popor mai simplu decât prin reducerea/ eliminarea acelor discipline care îl învață să-și pună întrebări (istorie, geografie, filosofie, sociologie)?
Dragoș Obreja
Comentarii