Cum adică dezvoltare personală?
- Cum să devii o mamă de succes pentru copilul tău și să fii invidiată de ceilalți
- Cum să câștigi invidia celorlalți în trei pași simpli
- Combate depresia așa cum nu s-a mai reușit vreodată
- Cum să devii un individ eficient pe zi ce trece etc etc etc
Titlurile pot continua la infinit. Ceea ce nu este prea bine cunoscut este istoricul acestui tip de scriere. Sigur că despre anumite impasuri psihologice s-a scris întotdeauna, mai mult sau mai puțin, mai bine sau mai rău. O bună perioadă de timp, evoluția psihologiei a fost reprezentată de teoria behavioristă. În linii mari, aceasta se referă la faptul că, în fundamentarea obiectivității de tip psihologic, individul trebuie să ia în calcul strict comportamentul pe care îl vede, ignorând orice implicație la nivel psihic (behaviour= comportament). În acea perioadă a behaviorismului tradițional (1900-1930) numeroase cărți au apărut în scopul de a-i învăța pe ceilalți să ia în calcul atitudinile apropiaților. De exemplu, prin anii 1920, un psiholog behaviorist afirma că o mamă nu ar trebui să satisfacă toate nevoile de hrană prin alăptare atunci când vine vorba de sugarul său. Dacă micuțul începe să plângă, acesta trebuie lăsat în continuare așa, fiindcă plânsul îl va descărca și îl va stabiliza. De asemenea, într-o variantă și mai brută, dacă copilul bate din picioare în magazin fiindcă își dorește o jucărie care i-a atras atenția, sfatul behaviorist pare să fie încă practicat de părinții de astăzi, într-un traseu oarecum predictibil:
Copilul îi cere mamei să îi cumpere jucăria- mama refuză- copilul începe să se întristeze fiindcă dorința lui crește- mama refuză categoric, motivând că are deja destule jucării acasă- copilul începe să plângă- mama țipă la el și îi spune să tacă, fiindcă va atrage atenția celorlalți clienți din magazin- copilul parcă nu o aude și urlă din ce în ce mai tare- mama îi dă două palme -copilul se oprește din plâns speriat.
Această conduită este specifică behaviorismului și încă pare să fie cea mai bine cunoscută în rândul indivizilor. Este cel mai ușor de practicat, fiindcă ea implică un sistem simplu de tipul stimul- răspuns, prin care, dacă receptorul identifică o stare nepotrivită din partea emițătorului acesteia, trebuie să acționeze în forță pentru restabilirea stării "firești".
Am făcut această mică paranteză pentru a arăta și alt context în care s-a scris psihologie, de toate culorile și de toate formele. Ideea conform căreia psihologia înseamnă mai mult decât observarea unor stimuli externi nu este foarte nouă, dezvoltându-se mai ales după 1950, când instinctul și reprimarea directă a stărilor nu mai erau subiectele forte de cercetare în psihologie. Se dezvoltă o oarecare perioadă în care psihicul individului primează, astfel că unele cărți încercau să pătrundă nivelul conștient al gândirii umane și să identifice sursele stărilor de tensiune, în timp ce altele beneficiau de o reclamă celebră în perioada respectivă și... atât, doar o reclamă!
Perioada de după 1929 reprezintă perioada în care se remarcă spectrul "dezvoltării personale". A luat naștere în SUA într-o perioadă disperată a vieții tuturor; perioadă care s-a făcut resimțită pe tot Globul. Prăbușirea bursei de valori de la New York a determinat sinucideri în masă, stări disperate, depresive chiar în sediul clădirii, fiindcă din ce în ce mai mulți indivizi erau conștienți de dezastrul care tocmai avusese loc. Impactul s-a resimțit în toată lumea, mai ales în state deja afectate de o inflație exacerbată (cum era Germania după 1918, astfel că venirea lui Hitler la putere într-un context disperat poate fi cu ușurință explicat).
Inițial, această nouă literatură aborda progresul personal tot dintr-o perspectivă behavioristă (încă celebră în acea perioadă): Te simți depresiv? Vecinul tău este și el depresiv? Ia niște pastile, trage aer curat și încearcă îți revii, prietenii te iubesc chiar dacă nu știu să arate asta. Copilul îi cere mamei să îi cumpere jucăria- mama refuză- copilul începe să se întristeze fiindcă dorința lui crește- mama refuză categoric, motivând că are deja destule jucării acasă- copilul începe să plângă- mama țipă la el și îi spune să tacă, fiindcă va atrage atenția celorlalți clienți din magazin- copilul parcă nu o aude și urlă din ce în ce mai tare- mama îi dă două palme -copilul se oprește din plâns speriat.
Această conduită este specifică behaviorismului și încă pare să fie cea mai bine cunoscută în rândul indivizilor. Este cel mai ușor de practicat, fiindcă ea implică un sistem simplu de tipul stimul- răspuns, prin care, dacă receptorul identifică o stare nepotrivită din partea emițătorului acesteia, trebuie să acționeze în forță pentru restabilirea stării "firești".
Am făcut această mică paranteză pentru a arăta și alt context în care s-a scris psihologie, de toate culorile și de toate formele. Ideea conform căreia psihologia înseamnă mai mult decât observarea unor stimuli externi nu este foarte nouă, dezvoltându-se mai ales după 1950, când instinctul și reprimarea directă a stărilor nu mai erau subiectele forte de cercetare în psihologie. Se dezvoltă o oarecare perioadă în care psihicul individului primează, astfel că unele cărți încercau să pătrundă nivelul conștient al gândirii umane și să identifice sursele stărilor de tensiune, în timp ce altele beneficiau de o reclamă celebră în perioada respectivă și... atât, doar o reclamă!
Perioada de după 1929 reprezintă perioada în care se remarcă spectrul "dezvoltării personale". A luat naștere în SUA într-o perioadă disperată a vieții tuturor; perioadă care s-a făcut resimțită pe tot Globul. Prăbușirea bursei de valori de la New York a determinat sinucideri în masă, stări disperate, depresive chiar în sediul clădirii, fiindcă din ce în ce mai mulți indivizi erau conștienți de dezastrul care tocmai avusese loc. Impactul s-a resimțit în toată lumea, mai ales în state deja afectate de o inflație exacerbată (cum era Germania după 1918, astfel că venirea lui Hitler la putere într-un context disperat poate fi cu ușurință explicat).
Treptat, asistăm și în domeniul acesta la o oarecare modificare a teoriei behavioriste, astfel că sfaturile pe care le poate primi un individ nu mai sunt acelea de tip barbar, cum ar fi "Dă-ți două palme și fii bărbat!". De data asta, cărțile de genul acesta par să capteze din ce în ce mai mult atenția publicului dornic de a se "dezvolta în plan personal", ca și cum ar fi găsit o carte magică a templului cu un cod ascuns către un elixir și mai magic.
M-am călit și eu după o întreagă lectură în domeniu, mai ales între 14 și 18 ani. Am ținut minte și niște lucruri destul de interesante de citit, dar despre care nu pot înțelege neapărat legătura lor directă cu psihologia:
- "Cere-ți scuze când greșești fiindcă nu te ajută cu nimic orgoliul prostesc"
- "Fii proactiv! Găsește-ți adevăratul eu interior"
- "Învață să îți expui sentimentele pentru ca ceilalți să ți le înțeleagă"
- "Ascultă mereu ce au de spus ambele părți beligerante și nu fi egoist în argumentații"
Personal, aș prefera să deduc lucrurile astea după lungi cugetări dintr-o carte de filozofie, nu din expuneri mot-a-mot. O altă problemă pe care am identificat-o în astfel de scrieri de D.P. este aceea a non-existenței vreunei referiri științifice din domeniu. Nicio teorie psihologică, sociologică, biologică, doar sute de pagini umplute de "autori de succes" sau de "oameni care au vindecat depresia tuturor". Aș vedea o depresie cruntă... depresia psihologiei când citește astfel de cărți.
Totuși, dat fiind faptul că dracul nu e atât de negru, aș expune aici anumite cărți care chiar se pot numi "cărți de psihologie", în sensul că dețin implicații teoretice precise. Pe lângă acestea din poze, filosoful Bertrand Russel a scris o carte demnă de apreciere, numită În căutarea fericirii. Sporul și eficiența căutării fie cu voi!
Dragoș Obreja
Comentarii