Revoluționarea psihologiei. Inteligența emoțională.
Conceptul de inteligență emoțională a fost introdus de către psihologul american Daniel Goleman, în lucrarea sa omonimă. Cartea este una evident magistrală în psihologie, prin noul concept luat în calcul. Astfel, ideea de inteligență logico-matematică (IQ) nu mai este cea care primează, fiind acompaniată de un alt tip de inteligență, cel puțin la fel de important. Abreviată EQ, inteligența emoțională se bazează pe câteva elemente-cheie: Abilități sociale, Empatie, Motivație, Conștiință de sine. La o analiză oricât de superficială, observăm că distincțiile dintre ceea ce presupune EQ și ceea ce presupune IQ devin din ce în ce mai pregnante. În prezent, observăm deja că deosebirile sunt cele care își arată evidența, nu asemănările. Pentru a ilustra impactul EQ, Daniel Goleman se folosește de un exemplu cât se poate de simplu și concis:
"Pur și simplu nu mă mai gândesc la el- nu îmi mai pasă, a mărturisit ea. Dar când tocmai spunea asta, ochii i s-au umplut de lacrimi. Acel moment al ochilor înlăcrimați ar putea trece ușor neobservat. Dar printr-o înțelegere empatică, îți dai seama imediat că atunci când cineva lăcrimează înseamnă că este trist, în ciuda a ceea ce spune, și lucrurile sunt la fel de ușor de priceput ca atunci când citești cuvintele de pe o pagină tipărită" (Goleman, Inteligența emoțională, p. 35)
Chiar și în acest caz psihologic avem, desigur, o corelație neurologică. Toate stările emoționale, toate impulsurile venite în acest sens au drept sursă: nucleul amigdalian. Fără această entitate neuronală, ne este imposibil să atribuim vreo emoție unei informații primite. În cazuri biologice concrete, extragerea/ alterarea nucleului amigdalian a atras după sine pierderea evidentă a capacității de a reacționa emoțional la orice eveniment cotidian; eveniment care în mod normal avea evidenta caracteristică de a conferi o anumită emoție. Astfel, avem din nou un exemplu concludent pentru a arăta legătura dintre psihologie și biologia celulară. Contrar ideii principale a psihologiei behavioriste, care punea orice atitudine pe seama comportamentului direct rezultat (și risca astfel să nu vadă cauza din pricina efectului), această psihologie evident revoluționară ilustrează importanța corelațiilor neuronale cu acțiunea individuală.
"De nucleul amigdalian nu se leagă numai afecțiunea, orice pasiune depinde de el. Animalele cărora le-a fost scos nucleul amigdalian sau le-a fost secționat nu se mai tem și nu se mai înfurie, își pierd dorința de a se întrece sau de a fi cooperante, nu-și mai găsesc locul în cadrul speciilor lor, emoțiile sunt tocite sau absente... Fără nucleul amigdalian nu există lacrimi de tristețe care să fie domolite."(ibidem, p. 43)
Deducem, deci, că hipocampul înregistrează informația, iar nucleul amigdalian atribuie emoția.
Modul de o evidentă complexitate în care acționează aceste structuri cerebrale demonstrează încă o dată faptul că procesul de atribuire a emoțiilor umane nu este deloc unul simplu. Totuși, anumite mecanisme presetate sunt destul de clare. La vederea unui stimul identic, creierul, prin nucleul amigdalian, atribuie o emoție relativ identică. Desigur, aceeași cauză izolată determină același efect. Ce se poate întâmpla, însă, printr-o antrenare rațională în acest sens? Ne putem modifica reacțiile emoționale, spre exemplu, la vederea unui păianjen? Cercetările recente tind să răspundă și ele afirmativ. Așadar, ne putem antrena nucleul amigdalian. E ca și cum i-am spune: "Când hipocampul vede păianjenul, nu te mai speria. Nu ai de ce".
"Să zicem că șoferul unei alte mașini vă taie calea în mod periculos în timp ce vă aflați la volan pe o autostradă. Dacă automat gândiți <<Nenorocitul naibii!>> asta înseamnă enorm pentru traiectoria pe care o va lua mânia în cazul în care acest gând va fi urmat de altele de revoltă și răzbunare: <<Nenorocitul naibii, putea să intre în mine- nu-l las eu să scape așa ușor>>. Degetele vi se albesc de cât de tare strângeți volanul, când de fapt ați vrea să îl strângeți pe celălalt de gât. Ați vrea să-l omorâți pe individul acela. După care vă claxonează o mașină din spate pentru că ați încetinit în urma a ceea ce era cât pe-aci să vi se întâmple- și sunteți în stare să explodați de furie și față de șoferul acesta. Așa ajungeți la hipertensiune, conducere neatentă și chiar la focuri de armă pe autostradă." (ibidem)
După cum s-a demonstrat de nenumărate ori, dacă alimentăm cauza mâniei noastre prin gânduri repetate, nu facem decât să o întețim și să o încurajăm nejustificat.
Este util catharsisul pentru descărcarea emoțională? Acest subiect este de asemenea abordat de Daniel Goleman. Conform datelor acestuia, cercetările de după 1950 demonstrează cum catharsisul nu alungă mânia, ci o întețește, o menține pe termen lung.
Fii original în trăiri. Conturează-ți atent emoțiile. Acestea reprezintă alte sfaturi oferite de către psihologul american. Dacă nu expui emoții autentice, ci doar unele fals redate, riști să nu ai parte de feedback-urile pe care le așteptai. De aceea, autenticitatea reprezintă un criteriu de bază în conturarea relațiilor sociale, un motiv în plus pentru a argumenta faptul că EQ reprezintă empatie și sinceritate.
"Dacă greșești în mesajele emoționale pe care le transmiți permanent, constați că oamenii reacționează ciudat în ceea ce te privește- ești respins și nu știi de ce. Dacă ai impresia că acționezi cu bucurie, dar pari exagerat sau furios, constați că ceilalți copii se supără pe tine și nu înțelegi de ce."(ibidem, p. 167)
În continuare, autorul a demonstrat omniprezența acestui concept în mai toate sferele vieții sociale: căsnicie, școală, serviciu, cumpărături etc. Importanța abordării eficiente într-o relație de cuplu este dată întocmai de diferențierea dintre parteneri. Ține de modurile diferite în care sunt socializați bărbații și femeile încă de la vârste timpurii, am putea-o spune sociologic. În acest sens, putem înțelege, gradat, de ce bărbații și femeile acționează diferit în intimitate, de ce rata divorțurilor este în creștere (aici nu cred că se cuvine să intru în detalii, întrucât aș intra într-un alt proces sociologic really endless). Desigur, autorul ne oferă și în acest sens un nou exemplu.
"Încetineala cu care bărbații deschid discuțiile incomode într-o relație fără îndoială că se datorează relativei lor incapacități de a interpreta exprimarea facială a emoției. Femeile, de exemplu, sunt mai sensibile la o expresie tristă de pe chipul bărbatului decât sunt bărbații în a detecta tristețea din expresia unei femei. Astfel, o femeie trebuie să fie cu mult mai tristă decât un bărbat pentru ca acesta să-i observe sentimentele și eventual să pună problema referitor la ce a dus la această situație."(ibidem, p. 180)
Exprimarea eficientă în cadrul relațiilor de cuplu ar putea înlătura clasicul "zid al tăcerii", întâlnit mai ales în cazul bărbaților, care, simțindu-se atacați de femeile care își exprimă nemulțumirile prin atacuri directe la caracter, preferă să tacă. Astfel, tăcerea lor este luată drept indiferență și răceală nejustificate.
Nu în ultimul rând, inteligența emoțională a fost folosită în cadrul a numeroase programe cu scop educativ, în cadrul școlilor. Cum psihologia abordează predominant cazurile de la individ la individ, înțelegerea empatică a elevilor s-a dovedit a fi un proces îndelungat, întrucât fiecare are propriile sale trăiri, unele mai greu de abordat decât celelalte. Un foarte mic exemplu, în încheiere, de abordare sugestivă:
"Nu e o critică, ați colaborat foarte bine, dar, Tucker, încearcă să spui ceea ce dorești cu un ton care să nu sune a critică."(ibidem, p. 334)
Comentarii