Top 11 recomandări pentru 2018

Cum timpul nu trebuie lăsat în voia sorții, consider că el trebuie ocupat cu activități care să ne aducă, semplicemente, mulțumirea intrinsecă. Trebuie să recunosc că nu mi-a fost prea ușor să construiesc acest top, fiindcă asta a însemnat să dau deoparte anumite cărți, unele dintre ele chiar prețioase. De asemenea, am adăugat în acest top cărți cu puternic impact istoric, prin bagajul informațional și, în mod obvios, prin multitudinea surselor de inspirație folosite.

11. Cartea nunții (G. Călinescu)

Întrucât Călinescu merită locul său în acest piedestal, prima sa carte trebuie să primească menționarea cuvenită. O poveste de dragoste puternic întipărită în contextul societal este acompaniată de spiritul familial (cel mai sugestiv din punctul meu de vedere). Locuind într-o casă de domnișoare bătrâne, Jim, alături de mama sa, trebuie să depășească frustrările acestora, aruncate imperativ spre prezentul tânărului pasional. Astfel, discuțiile trec adesea de calmul lor firesc, ieșind la iveală invidia, ura, meschinăria și ipocrizia personajelor care, să spunem, nu au avut parte de același concurs de împrejurări.

"-Ce ți-e scris... în frunte ți-e pus! declară solemn tanti Ghenca. Noi, slavă Domnului, frumoase am fost, ceva avere am avut și nu ne-am măritat, fiindcă nu ne-a sunat ceasul. Altele sunt slute și neisprăvite și se mărită cu bărbați buni. Soarta!

-Nu e numai soarta- îndrăzni încet și mieros Lisandrina- mai sunt și altele. Când stai așa închisă ca la mănăstire, fugind de lumina zilei ca o cucuvea, cine vreți să mai îndrăznească să te ceară? Se sperie și lumea de atâtea călugărițe.

-Ba e soarta, fato! se oțeti Ghenca. A venit cineva să te ceară și te-am împiedicat noi? Dacă ți-era silă de mănăstire, de ce nu te-ai dus în lume?"

10. Procesul (Franz Kafka) 

În mod cert capodopera scriitorului ceh Franz Kafka, lucrarea Procesul reușește să transpună în stilul său unic absurdul juridic sub care poate fi supus K. Cum răul nu vine niciodată singur în viața sa, K. întâlnește situații absurde la fiecare pas. Impresia generală este aceea că Universul militează împotriva personajelor scriitorului ceh. Cum misterul nu aduce de fiecare dată soluții, rămâne la latitudinea cititorului să dea un deznodământ firului narativ. 

"Pe Josef K. îl calomniase pesemne cineva căci, fără să fi făcut nimic rău, se pomeni într-o dimineață arestat. În dimineața aceea, bucătăreasa doamnei Grubach, gazda lui, care îi aducea micul dejun în fiecare zi la opt, nu se ivi la ora obișnuită. Asemenea lucru nu se mai întâmplase niciodată până atunci."

9. Noaptea de sânziene (Mircea Eliade) 

Cel mai probabil romanul de anvergură misterioasă al lui Eliade, Noaptea de sânziene dovedește că misterul, suspansul și ambiguitatea nu încetează niciodată, nici măcar spre final. Discuțiile despre transcendental, rai, iad, Dumnezeu, iubire, suflete capătă un caracter frecvent în cazul personajelor romanului. Totuși, planurile narative sunt multiple, iar neurmărirea atentă a acestora atrage după sine o sporire a nivelului ambiguității romanului. Totuși, impactul numelui Ileana pentru personajele lui Eliade este unul decisiv, mărturie stând atât romanul de față, cât și Nuntă în cer. Planul corespunzător de discuție pentru acest personaj este planul cosmic, întrucât Ileana este un personaj inexistent, fizic, în planul teluric. 

Un adaos informativ pentru acest roman poate fi disponibil la adresa ACEASTA (click).

Cred că atenția în lectura acestui roman se impune cu desăvârșire, întrucât elementele simbolice așteaptă să fie descoperite cum se cuvine. 😊

"Ți-am spus că sunt laș, că n-am curajul de a-mi apăra până la urmă punctul meu de vedere. Eu sunt profesor de filosofie. Pot schimba punctele de vedere, le pot schimba de la o clipă la alta..."

8. Bătrânul și marea (Ernest Hemingway) 

Simplitatea, calmul, stoicismul și spiritul aventurier sunt trăsăturile care îl descriu pe bătrânul personaj. Dornic să se aventureze în lupta de a prinde peștele cel mare, bătrânul dă dovadă de un calm imperturbabil, însă cele mai sugestive cred că sunt replicile sale. Însoțit uneori de un tânăr învățăcel, bătrânul îl instruiește în arta moralității de a cuceri marea întreagă cu un singur pește. Astfel, cumpătarea sa este vitală pentru salvgardarea spiritului său, cumpătare ce poate fi transmisă cu tâlc cititorilor acestei cărți. 

"Bătrânul văzuse mulți pești mari la viața lui. Văzuse mulți pești care cântăreau peste jumătate de tonă și până acum prinsese doi cam așa de mari, dar niciodată când era singur. Acum era singur, nu mai vedea nici țărmul și era legat de cel mai mare pește pe care îl văzuse vreodată, mai mare decât auzise el vreodată că ar putea exista, iar mâna stângă îi rămăsese în continuare la fel de strânsă ca ghearele încleștate ale unui vultur."

7. Cartierul Tortilla (John Steinbeck) 



Prietenia este în mod cert laitmotivul pentru romanele lui Steinbeck. De asemenea, simplitatea tinde să capete adesea un caracter redundant, cel mai probabil aceasta fiind tehnica auctorială vitală pentru a menține spiritul viu al prieteniilor țesute în roman. În acest sens, prietenii există pentru a face compromisuri, pentru a căuta averi împreună, pentru a se ajuta la greu, dar, cel mai important, pentru a-și câștiga încrederea unii altora. Astfel, Cartierul Tortilla este și el o dovadă evidentă a nevoii de a lega prietenii durabile. Ce se întâmplă însă când dezamăgirea veritabilă intervine în cazul unor astfel de prietenii? Răspunsul ni-l oferă întocmai acest roman. 

"Există un fapt verificat și înregistrat în multe istorii că sufletul capabil să facă cel mai mare bine este totodată capabil și de cel mai mare rău. Cine este oare mai hulitor decât preotul care se leapădă de credință? Cine este oare mai senzuală decât cea care a fost fecioară cu puțin timp în urmă? Cu toate astea, e posibil să fie doar o chestiune de aparențe."

6. Rămășițele zilei (Kazuo Ishiguro) 

Laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 2017, Kazuo Ishiguro dovedește, prin Rămășițele zilei, justețea primirii acestui premiu de anvergură internațională. Spiritul britanic se resimte, dincolo de orice stereotipie culturală, în modul de redactare a romanului. Bunăoară, seriozitatea, munca exhaustivă a majordomilor în casa stăpânilor capătă un caracter imperios necesar pentru ca renumele celor dintâi să poată fi dobândit. Reguli ce nouă ne-ar putea părea cu ușurință absurde, deplasate, sunt reguli respectate cu sfințenie de către un majordom credincios, care își practică meseria prin imposibilitatea de a avansa în scara ierarhică a mobilității socio-profesionale. Ce se întâmplă atunci când apare cel mai mic fior de iubire? Răspunsul prompt vine tot de la Ishiguro. Chapeau bas! 😍

"Orice majordom de calitate trebuie să intre în pielea personajului pe deplin și fără rezerve. El nu are voie să fie văzut dându-l pur și simplu deoparte pentru o clipă și reluându-l în clipa următoare, de parcă ar fi un biet costum de pantomimă. Există numai și numai o situație în care majordomul care ține la demnitatea lui se poate simți liber să scape de povara rolului pe care îl are, și anume atunci când este cu desăvârșire singur."

 5. Vinovat fără vină (Agatha Christie) 

Romanul meu preferat semnat Agatha Christie, Vinovat fără vină reușește să surprindă, pagină cu pagină, prin misterul care, imposibil de negat, desăvârșește romanele autoarei britanice. Însă cum evolueză tensiunile atunci când devine clar că vinovatul pentru moartea unei bătrâne femei este unul din familie? Spre deosebire de alți autori de giallo, Agatha Christie aduce mereu verdictul crimei în rândul personajelor deja existente în roman. Aici, niciodată nu sosește un personaj misterios, noaptea, pe fereastra unei camere întunecate, unde își omoară victima și apoi pleacă fără să se mai știe vreodată ceva despre acesta. Când un tânăr din familie este un delincvent, întotdeauna dornic să creeze probleme și mereu primul suspectat se va dovedi, desigur, că nu are cum să comită crima. 
Ce se va întâmpla, deci, cu personajele "binevoitoare" din roman? Cu cele care parcă nici nu ar atinge o pană de teamă să nu o deformeze. Cum va putea fi intuit adevăratul criminal? Psihologic.

"-De fapt, știi, majoritatea fetelor trec printr-o perioadă scurtă în care își urăsc mamele. Nu era ceva neobișnuit în cazul tău.

-Am urât-o pentru că a avut dreptate, zise Hester. E îngrozitor când unii oameni au întotdeauna dreptate. Te fac să te simți din ce în ce mai neputincios. Of, Philip, totul e îngrozitor. Ce-o să mă fac? Ce pot face?

-Căsătorește-te cu prietenul tău cel tânăr și așezați-vă la casa voastră. Fii o soție bună. Sau asta nu e suficient pentru tine?" (sublinieri proprii)

4. Ultima romantică (Hannah Pakula) 

O carte care, după părerea mea, este excesiv de bine documentată, reușește să idealizeze cu un succes puternic meritat și ușor romantic, viața reginei Maria a României. Biografia reginei începe, desigur, de la nașterea reginei, cu anumite detalii ce nu pot fi cunoscute cu ușurință. Suntem puși la curent și cu probleme sociale alternative: înrădăcinarea în tradiție, problema evreiască, prejudecățile față de anumite grupuri de populație etc. De asemenea, autoarea ne instruiește cu privire la părțile mai negre ale istoriei românilor, sugestive în acest sens fiind, întâi de toate, domniile fanariote. Cartea arată, de asemenea, rolul mai mult decât vital al influenței reginei în cadrul Conferinței de Pace de la Paris, prin care au fost, în final, recunoscute teritoriile dobândite în cadrul Primului Război Mondial. 

"În timpul unei vizite făcute în vara precedentă în teritoriile ocupate ale României, Vărul Willy s-a lăudat în fața soldaților că-l va detrona pe regele Ferdinand. Dușmanii filogermani de la București ai regelui au fost încântați. Sub conducerea lui Petre Carp, politicianul germanofil extrem de dur, complotaseră încă de la începutul războiului să-i înlăture pe Ferdinand și pe regina lui englezoaică. Acum propuneau ca Puterile Centrale să refuze negocierile cu regele, deoarece votaseră deja aducerea unei alte dinastii germane în țară." 

3. Cel mai iubit dintre pământeni (Marin Preda)

Este, după părerea mea, cel mai influent roman românesc chiar și în ziua de astăzi. Fluxul continuu de idei, autenticitatea narării, toate fac din acest roman să fie citit cu ardoare, mai ales de către cititorii înfocați. Astfel, amploarea descrierilor își face simțit caracterul evident. Tânărul asistent universitar la filosofie este demis la scurt timp după venirea comuniștilor la putere, din pricina motivelor evidente. Ce, era greu de găsit motive? 

"Mă ridicai și începui să dau și eu din cap. Da, ce să zic, a-oleo! O astfel de declarație de dragoste mi-ar fi fost cu neputință să mi-o imaginez vreodată. Era prima oară când o făcea. Era însă pentru mine cu atât mai convingătoare, cu cât ea o însoțise cu acel văietat popular, care însemna detașare, luciditate, că adică chiar ne-am procopsit... Se ferise cât putuse, ba chiar crezuse până mai ieri că încă nu era nimic, putuse chiar să-și întrerupă o sarcină... Și deodată... Deodată ce? I se întâmplase ceva de ieri până azi? Ce anume? Dar întrebările astea mi le pusei ceva mai târziu. În clipele acelea mă simțeam fericit, așa cum ni se întâmplă când trăim fără veste o imensă eliberare." 

2. O istorie a evreilor (Paul Johnson) 

Până în acest moment este cartea care sintetizează, extrem de probabil, cel mai bine istoria unui popor considerat cel puțin enigmatic. Apărut cu peste 4000 de ani în urmă, este totuși poporul antic care a rezistat până în prezent. Cum a fost posibil? Ce au acești indivizi și nu au avut ceilalți? Să fie oare ceva anume în sintagma de popor ales, conferită de Dumnezeu acestui popor? La aceste întrebări răspunde Paul Johnson, într-o carte de asemenea extrem de amplu documentată. De la cărturarii de geniu din antichitate și Evul Mediu, sunt descriși ulterior Sigmund Freud, Baruch Spinoza, Isaac Newton, Albert Einstein, Karl Marx, toți acești indivizi de geniu având un atu în comun: erau evrei. Totuși, în ce măsură a fost, de-a lungul istoriei, trăsătura de evreu un atu? De cele mai multe ori, istoria a arătat altceva. Astfel, nu pot decât să recomand cu tărie lectura acestei cărți generoase, de aproximativ 700 de pagini. 

"Cu toate acestea, documentele din gheniza, cum sunt listele cu beneficiarii și donatorii, demonstrează că erau destul de mulți cei care aveau nevoie de asistență socială. La vremea la care a ajuns Maimonide în Fustat (aproximativ între 1150 și 1160), dintre cei 3300 de evrei, 500 erau capi de familie, iar 130 de gospodării trăiau din ajutorul social; între 1140 și 1237, media era de un beneficiar de ajutor social la patru donatori....

Temperamentul său (al lui Karl Marx- n.r.) era religios, incapabil de o cercetare obiectivă, empirică. Pur și simplu parcurgea orice fel de material care putea să-i furnizeze "dovezi" pentru concluziile la care ajunsese deja în capul lui și care erau la fel de dogmatice ca ale unui  rabin sau cabalist."

1. Sapiens. Scurtă istorie a omenirii (Yuval Noah Harari) 

Cum pentru #1 este necesar un spor de atenție și de obiectivitate, cred că această poziție de frunte în clasament este una binemeritată pentru cartea de amploare a scriitorului evreu (😏) Yuval Harari. De unde venim? Răspunsul la această întrebare este unul bine ilustrat de către autor, prin date concrete și, astfel, greu atacabile. Homo Australopithecus, Homo Erectus, Homo Soloensis... unde și când au existat fiecare? Cum se face, totuși, că Homo Sapiens i-a putut extermina pe toți? Dar cu Homo Neanderthalensis, specia cea mai puternic înrudită cognitiv cu Homo Sapiens, cum de a pierdut și ea lupta? Mai presus de toate, ce este Revoluția cognitivă și cum a putut Sapiens să acceadă la ea și astfel să cucerească planeta?

Un răspuns puternic pregătit există și la întrebarea "Încotro ne îndreptăm?", autorul Yuval Harari lansând și cartea intitulată Homo Deus. Pericole precum evoluția prea avansată a tehnologiei, dispariția lui Sapiens și apariția roboților sunt câteva dintre temele abordate de autor.

"În ciuda numeroaselor lor diferențe, toate speciile umane împărtășesc mai multe caracteristici definitorii. Lucrul cel mai important, oamenii au un creier extraordinar de mare în comparație cu alte animale. Mamiferele care cântăresc 60 de kilograme au un volum mediu al creierului de 200 de centimetri cubi. Cei mai vechi bărbați și femei, acum 2,5 milioane de ani, aveau un creier de circa 600 de centimetri cubi. Sapiens moderni au un creier de 1200-1400 de centimetri cubi în medie. Creierul neanderthalienilor era chiar mai mare."

Sper, totuși, că am reușit să vă deschid apetitul spre lectură. De ne vom revedea sănătoși în anii care vin, cel puțin la fel de sănătoase sper să apară și următoarele clasamente.

 Dragoș Obreja