Mică etnografie recentă

Cum rutina trenului care leagă Bucureștiul de Iași nu aduce decât rareori ceva notabil, a făcut-o de data aceasta cu succes, cel puțin în ceea ce mă privește. Îmi ocupasem repede locul scris pe bilet, în speranța că nu voi întâlni aceleași abordări de tip mizantrop, care motivează că: "Voi studenții oricum aveți gratuit și sunteți tineri, nu muriți dacă stați în picioare" sau, în accepția mai creștină a moralității: "Sunt bolnavă, maică, lasă-mi mie locul, Domnul fie cu tine!".

Fără astfel de dificultăți, mă așezasem liniștit pe locul meu și începusem să citesc. Nici nu placase bine trenul din Gara de Nord, că aud o femeie care încerca de multă vreme să găsească un loc liber:

-Nu te supăra, cavaleru', e liber locul de lângă tine?

Am aprobat din cap, puternic cuprins de lectura unei cărți dedicate Reginei Maria. Speram la acel moment că avea să mă considere un student ocupat, fiindcă îmi propusesem de mult timp să termin acea carte, iar dacă rămân mai mult de o săptămână la aceeași lectură, capăt angoase de nedescris. De data asta, însă, nu aveam să regret această întâlnire.

După ce își pusese pe marginea geamului din vagon o sticlă cu apă, una cu suc și un termos cu cafea, puteam simți cum doamna respectivă privește țintă spre mine. Părea dornică să înceapă o conversație, însă nu voia să o inițieze în condițiile în care eu nu dădeam vreun semn. Mă gândeam că nu aș avea nimic de pierdut, astfel că o privii și eu în ochi, cu acel zâmbet care arată o dorință evidentă de a vorbi.

     -Ce citești acolo? mă întreabă ea destul de suspect, văzând deja titlul cărții.

  -O carte despre Regina Maria. Mi se pare genul de personalitate despre care aș vrea să știu cât mai multe. E greu de spus în cuvinte...

Doamna, însă, părea să aibă deja cuvintele la ea.

  -Haide măi! Tu pari un băiat inteligent. Dacă aveam eu banii ei, crezi că nu făceam atâtea binefaceri?

  -Nu știu ce să zic. Eu sincer nu aș putea face. Nu mă cred în stare și tocmai de aceea rămân uluit când văd o persoană care știe ce înseamnă cu adevărat dăruirea. Ați întinde mâna soldaților cu răni deschise și cu epidemii crunte să v-o sărute, fără să purtați nici o mănușă de cauciuc?

Devenise într-adevăr meditativă, astfel că mă simțeam destul de capabil să-mi întăresc argumentul.

  -Regina a spus că nu poate purta mănuși de cauciuc deși asistentele o obligau să facă asta. Ea pur și simplu spunea că nu poate să le dea soldaților să sărute cauciuc.

  -Da, asta e ceva... consimți femeia. În fine, hai să nu mai vorbim despre asta. Știi cum se spune: morții cu morții, viii cu viii. Știi ce nu înțeleg eu? Nu înțeleg de ce pun așa puține vagoane pe ruta asta. Faci tren cu trei vagoane și la o sută de oameni le dai bilet fără loc. Da bravo! Eu am tot fără loc, dacă are cineva locul meu nu știu ce să fac, nu aș putea să rezist șase ore până la Vaslui. În fine, vom trăi și vom vedea!

Fiind o doamnă de aproximativ 60 de ani și cu probleme serioase de greutate, puteam empatiza cu starea ei, mai ales după ce vedeam cât de greu se deplasează. La venirea controlorului, doamna V. abia aștepta să apeleze la catharsis. 

  -Vă bateți joc de noi, dom'le! Nu puteți să mai puneți un rahat de vagon ca să fie lumea mulțumită, ne dați la toți fără loc ca să ne omorâm între noi! Și după aia vă plângeți că pleacă toți din țară?

  -Ce-mi spuneți mie, doamnă? Credeți că pun eu vagoanele? răspunse controlorul, prins și el de tensiunea reclamațiilor aduse.

  -Da' lua-v-ar dracu pe toți, că mă enervați! conchise doamna V., în timp ce controlorul bolborosi ceva și își văzu mai departe de drum.

  -Așa-mi ies mereu din fire, Dragoș! Uneori stau singură în casă și încep să strig așa, din senin, când am niște gânduri rele. Alteori pur și simplu îmi vine să sparg vesela. 

Tresării când îmi auzisem numele, fiindcă nu făcusem cunoștință. Doamna V. îmi văzu mirarea și începu să râdă.

  -Ce prostuț ești! Ți-am văzut numele când ai dat legitimația controlorului. Stai puțin, am ceva pentru tine.

După ce căutase câteva minute într-o sacoșă adâncă, doamna V. scoase două felii de pâine, șuncă și cașcaval, cu care făcuse un sandwich.

  -Uite, e pentru tine, trebuie să te mai dezvolți. Cartea nu ține de foame.

  -Chiar nu trebuie să vă deranjați!

  -Hai, te rog eu, acum un an mi-a murit soțul și trebuie să-ți dau și ție ceva să mănânci. 

Deși mâncasem până la refuz înainte să urc în tren, nu găseam sorți de izbândă, astfel că a trebuit să accept. Uneori, când vedea că trec momente bune de liniște, doamna V. își punea căștile în urechi și intra pe aplicația de radio a telefonului, schimbând postul la fiecare zece-douăzeci de secunde. 

  -Numai prostii găsești la radio în ziua de azi. Parcă pe timpul meu în tovărășie nu erau așa porcării.

  -Adică în comunism? o întreb eu. 

  -Nu comunism, tovărășie! Eu m-am născut în '58, comunismul apare și el cam prin '70. Dar ești mic, nu ai de unde să știi, întreabă-i pe ai tăi.

Când auzisem toate astea, nu m-am putut abține.

  -Dar comunismul a început la noi în 1948, după ce a abdicat regele. 

Doamna V. părea convinsă de spusele mele și o dezamăgire evidentă se citi pe chipul ei. 

  -Adică... eu m-am născut comunistă?

  -Eu cred că devii comunist, nu te naști.

  -Da, așa cred și eu! Bravo! Eu nu sunt comunistă, chiar nu m-am regăsit niciodată în regimul lor, chiar dacă mama a zis că a fost mai bine atunci. 

În orice caz, doamna V. părea mai interesată să mă convingă pe mine, nu pe ea. 

  -Auzi, Dragoș, tu în ce lună ești născut?

  -În august.

  -Aha, ești fecioară?

  -Leu.

  -Probabil ești între leu și fecioară.

  -Se poate spune și așa, răspunsei meditativ, nepricepând prea bine scopul întrebării.

  -Ai degetele lungi și subțirele, ca de fecioară, și o coamă lungă pe cap așa cum au leii. Știi, eu sunt scorpioancă, dar nu sunt o persoană rea așa cum cred toți despre scorpioni. Eu am întâlnit oameni răi la viața mea și a trebuit să mă modelez după ei. Am o soră mai mare care a vrut să ia toate pământurile mamei după moartea ei. De atunci nici nu mai vorbește cu mine. Cum ai putea să fii în război cu frații tăi pentru o mână de pământ? Nu pot să înțeleg răutatea asta. Era ahtiată după bani... chiar și acum când ne întâlnim una cu alta, abia mai schimbăm două vorbe. Când e vorba de motivul certei, se face că plouă. A mințit până și la notar. Măcar de-l mai aveam pe soțul meu de partea mea, dar nici măcar cu el nu mă mai înțelegeam în ultimii ani. Când veneam acasă, el stătea încuiat în camera lui și ieșea abia a doua zi. Ne certam de la orice fleac și ajungeam până la bătaie. Așa am dus-o ultimii doi ani mai ales, până a murit. Tot așa și-a dat și Duhul, încuiat în camera lui. Uneori mă gândesc că Dumnezeu a văzut în mine o femeie puternică și de asta mi-a dat atâtea de îndurat. De asta nu prea mă plac oamenii, pur și simplu ei văd că-mi merge mintea și nu suportă asta. 

Ceva din privirea ei arăta că e o femeie cu adevărat tristă. Părea că avea mult mai multe de zis, dar își dorea totodată să schimbe subiectul. 

  -Dragoș, tu ai parte de multă dragoste în viața ta, nu-i așa? Cam asta spune numele tău.

  -Heh, da... cred. Sau în fine, nu e chiar punctul meu forte. 

  -Ei, toate la timpul lor. Să nu te grăbești cu iubirea așa cum am făcut eu. Sau probabil nu numai eu. Probabil mai toate cuplurile au parte de eșec în ziua de astăzi. Vezi și tu, Dragoș, acum voi aveți mai multe alegeri, mai multe oportunități... și poate tocmai de asta apare haosul ăsta în fiecare proaspătă familie. Nici nu știi ce speranțe să-ți mai faci. 

După ce se așternu din nou tăcerea preț de câteva minute, revenisem la cartea mea. Într-un timp foarte scurt, doamna V. găsi imediat un prilej de a relua conversația. Văzuse eticheta cu prețul de pe spatele cărții, după care spuse:

  -Vai de mine, Dragoș! Atâta ai dat pe cartea asta? E o căruță de bani! Plătești atâta ca să citești despre ce a fost? Ți-am zis, mai bine am lăsa istoria la locul ei și ne-am concentra spre viitor.

  -Eu n-aș proceda așa, fiindcă simt că știu prea puține. 

  -Of, uită-te și tu ce slăbuț ești! În locul tău aș fi dat banii pe mâncare. Eu nu merg prea des în trenul ăsta, dar am înțeles că o să stea mai mult într-o stație ca să schimbe locomotiva.

  -Da, stă cam zece minute la Tecuci.

  -Perfect. Timp numai bun să fumăm o țigară. Am și pentru tine.

  -Știți, fumatul nu e punctul meu forte...

  -Ei na! Ești student în sesiune! În situația ta, fumatul e punct forte pentru oricine. Pe cine crezi că păcălești? Auzi, tu când te întorci înapoi în București?

  -Cred că marți, fiindcă miercuri am examen. 

  -Eu am marți programare la medic în Vaslui. S-ar putea totuși să plec și eu marți înapoi. Cine știe, poate ne vom întâlni. Care ar fi șansele?

  -Într-adevăr, ar fi frumos, confirmai eu, zâmbind.

În acea zi de marți avusesem întocmai locul de lângă doamna V. 😇

Dragoș Obreja