Cărțile cu un puternic impact rațional
De-a lungul vieții (de fapt, de vreo 3 ani, de când pot spune că am descoperit cu adevărat plăcerea lecturii) am putut observa sute de viziuni pe care autorii le transpun scrierilor sale. Unele m-au influențat prin veridicitatea istorică, altele prin nuanțele psihologice ireproșabile, altele chiar prin unicitatea acordată sentimentelor de iubire, ură, respect, patriotism etc. Pentru a evita o anumită îndoctrinare literară, am încercat să mă eschivez tehnicii de a citi un singur autor, preferând ideea de a cunoaște cât mai multe universuri literare. Bineînțeles, am avut ocazia de a-mi alege anumiți scriitori preferați (nu numai unul... mi-ar fi imposibil să fac așa ceva), concepțiile lor făcându-mă să reflectez temeinic asupra vieții în general. Totodată, am ascultat părerile celorlalți cu privire la anumiți autori, astfel că am devenit din ce în ce mai curios, sau, dimpotrivă, mi-a pierit cheful pentru anumite scrieri.
Totuși, încercând să trag anumite concluzii cât mai generale, cred că niciun scriitor nu ar putea fi ignorat. Fiecare ar merita acel drept de a-i fi citite scrierile, întocmai prin încercarea lor de a contura o concepție proprie. Chiar și printr-o oarecare imitație. Ar suna puțin straniu, însă cred că este destul de cunoscută Teoria formelor fără fond.
Pentru mine e tentant faptul că cu cât citești mai mult, cu atât ești tentat să creezi și tu la rândul tău. Un articol, o povestire, o nuvelă sau chiar un roman. Este un lucru dificil. De-a lungul istoriei, putem estima câte scrieri au fost abandonate de autori, sau câte dintre ele au dispărut în negura timpului, întrucât nu corespundeau anumitor credințe culturale, sociale, religioase din acea vreme. În acest mod se spune că s-a pierdut chiar și Despre comedie, scrisă de Aristotel, arzând în urma incendierii Bibliotecii din Alexandria. Cititorul ar putea intui mai multe despre această carte, lecturând celebrul roman al lui Umberto Eco, Numele trandafirului.
Așadar, avem obligația să ne mulțumim cu ceea ce ne-a mai rămas astăzi. Cine știe, poate fi 20, 30 ori 50% din tot ceea ce s-a scris vreodată. Este greu de estimat, însă în mod cert s-au pierdut foarte multe scrieri. Oare omenirea s-ar fi schimbat radical dacă anumite cărți din cele dispărute ar fi existat astăzi? Nu se știe, poate au mai existat chiar și cărți de anvergura Bibliei, ori a Coranului, însă din pricina puterii pe care au avut-o creștinismul și islamismul încă din trecut, acestea să fi dispărut fără urmă.
Fără a mai bate "apa în piuă", voi așterne mai jos anumite romane, în două categorii: cele care mi-au influențat considerabil concepția asupra vieții și alte romane preferate.
Cărțile care m-au influențat considerabil:
- Frații Karamazov, Feodor Dostoievski
- Dragostea în vremea holerei, Gabriel Garcia Marquez
- Identitatea, Milan Kundera
- Vinovat fără vină, Agatha Christie
- Cel mai iubit dintre pământeni, Marin Preda
- Procesul, Franz Kafka
Alte cărți cu adevărat interesante:
- Marele Gatsby, Scott Fitzgerald
- Ben Hur, Lew Wallace
- Elefanții nu uită niciodată, Agatha Christie
- Maitreyi, Mircea Eliade
- Moromeții, Marin Preda
- Roșu și Negru, Stendhal
- Crimă și pedeapsă, Feodor Dostoievski
- Apărarea lui Galilei, Octavian Paler
- Viața pe un peron, idem.
- Cazul Magheru, Mihail Drumeș
- Alchimistul, Paulo Coelho
- Accidentul, Mihail Sebastian, pe care o citesc în momentul de față.
Cu siguranță, numărul lor este mult mai mare, dar atât mi-am putut aminti la o privire fugară asupra propriei biblioteci. Sper că anumite scrieri vor suna tentant pentru cititori. Sper totodată că am avut puterea să inspir anumite persoane.
Dragoș Obreja
Comentarii