Jocurile copilăriei

Pe lângă sutele de ore petrecute în fața blocului, suntem totodată prima generație care a avut parte de un PC în primii 5-10 ani ai vieții. Multe dintre ele constituiau pretextul unor întâlniri cu prietenii de altădată, altele dădeau ocazia unei transpuneri în pielea personajului.
Unele dintre ele m-au provocat să le instalez chiar și acum pe laptop, 10-12 ani mai târziu de la vremea când le-am jucat pentru prima dată. Amintirile declanșate sunt magistrale, iar nostalgia revederii unor jocuri măcar pe Google Image o consider unică.
Cred, totuși, că este o trăsătură psihologică aceea de a fi înclinat spre amintiri. Probabil depinde de temperamentul fiecăruia. Și cum nu am fost niciodată un coleric (spre deosebire de mai toți prietenii), am văzut o necesitate spirituală în declanșarea amintirilor. O imagine atașată a fiecărui joc cred că ar fi mai sugestivă decât simpla enunțare a acestuia. Poate mai întâlnim alți nostalgici ai trecutului (cine știe?).



1. Age of Empires 1, interesant prin varietatea tehnică și cu o grafică ireproșabilă, după părerea mea, având în vedere data la care a fost lansat inițial, în 1997.



2. Age of Mythology (the titans) oferă un progres vizibil ideii de joc de strategie, lansarea sa având loc în 2003.


3. Bitefight (browser), care mă captivează chiar și în momentul de față. 😂



4. Bee Movie (PC), lansat în 2007, la care am admirat întotdeauna grafica.

5. Captain Claw (1997), cu efectele sonore enervante la un moment dat 😂.

6.Doom (1993)



7. Gladiatus (browser)


8. GTA 1: (1997) reprezentând practic deschiderea în tot ceea ce va însemna Grand Theft Auto.


9. GTA 3 (2001) care mi-a mâncat ani din viață. 😀


10. GTA San Andreas (2004)



11. Nascar, care a constituit adesea prilej de ceartă cu amicii cu care îl jucam în 2. 😂


12. NFS Hot Pursuit 2 (2002)


13. Hercule (1997) pe care l-am jucat prima oară la 4 ani.


14. Tarzan (1999)


15. Western


16. Quake 2 (1997), întrucât îl vedeam adesea pe tata jucându-l. 😃



17. Wolfenstein 3D (1992)


18. Jazz Jackrabbit 2 (1998)


19. Yu-Gi-Oh (2003)


20. Zoo Tycoon 2 (2004)


21. Luxor (2005)


22. Spiderman 1 (2002)


23. Naruto 


24. Metin2, desigur 😂 (2004)


25. Minecraft (2011)


26. Counter-Strike 1.6 (2000)


27. Scrapland (2004)



Dragoș Obreja





















Comentarii

Postări populare